Sari la conținut

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

vremea din România
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Prognoza meteo

Din cuprinsul articolului

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la nivelul întregii țări în această săptămână. Potrivit ANM, la nivelul majorităţii regiunilor ţării se vor înregistra ploi şi vânt, pe alocuri cu aspect de vijelie.

Oana Păduraru, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a spus la ce trebuie să ne așteptăm din punct de vedere a stării vremii, în perioada sărbătorilor pascale.

Aşadar, se anunță o vreme mohorâtă, presărată cu fenomene meteo extreme și oscilații de temperatură. Sâmbătă și duminică, 5 mai, în prima zi de Paște, ploile vor fi prezente în sud-vestul teritoriului, în zona Olteniei, în zona Banatulului, dar și în Crișana, Maramureș, Transilvania și în zonele montante aferente.

În noaptea de sâmbătă spre duminică temperaturi minime vor fi pozitive în toată țara, cu cele mai ridicate valori de 12…14° în jumătatea sudică a țării, 12° în Capitală, în timp ce în jumătatea nordică se vor înregistra valori de până la 8-9°C.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Putem spune că în perioada Sărbătorilor Pascale vremea va fi mai bună în partea de sud-est a țării, unde ne așteptăm la o vreme predominantă însorită, iar dacă ne referim și la intensificările de vânt, deocamdată acestea sunt prezente în sudul Banatului, în zona județului Caraș Severin, unde este de altfel și cod galben de intensificări puternice ale vântului, care vor depăși chiar și 70 de km/h.

În restul teritoriului, intensificări ale vântului vor fi prezente pentru intervale scurte de timp”, a spus meteorologul Oana Păduraru, la Antena 3 CNN.

VINERI

Cerul va avea înnorări temporare și vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice în Banat, Oltenia, local în Muntenia, pe arii restrânse în Dobrogea și izolat în rest. În regiunile sud-vestice, pe spații mici, vor fi posibile cantități de apă mai însemnate (15…20 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări la munte, în sud-est și centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 27 de grade, iar cele minime între 3 și 13 grade.

Bucureşti

Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei. Cerul va fi temporar noros, iar spre seară și noaptea vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. T emperatura maximă se va situa în jurul a 21 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade.

SÂMBĂTĂ

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și, mai ales după-amiaza și seara, local în vestul, sud-vestul și sudul țării și izolat în rest vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe parcursul zilei în sud-estul și centrul țării, precum și în zona montană aferentă. T emperaturile maxime se vor încadra în general între 17 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 13 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

Bucureşti

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei. Vor fi înnorări pe parcursul zilei și temporar va ploua slab, iar noaptea cerul se va degaja treptat. Vântul va avea ușoare intensificări ziua și va slăbi în intensitate din a doua parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar minima de 7…9 grade.

DUMINICĂ

Vremea va fi în general instabilă la munte, precum și în vestul, nord-vestul și centrul țării, unde, mai ales după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate și local averse însoțite de descărcări electrice. Izolat se pot acumula cantități de apă mai însemnate și vor fi condiții de grindină. În rest, cerul va fi variabil spre senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade.

Bucureşti

Vremea va fi în general frumoasă și normală termic. Cerul va fi variabil spre senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 22 de grade, iar cea minimă va fi de 7…10 grade.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel