luni, aprilie 20, 2026
22.3 C
București

Anunțul momentului de la Casa de Pensii privind creșterea pensiilor. Daniel Baciu: „au șase luni la dispoziție”

Daniel Baciu a anunțat că, în urma procesului de recalculare a pensiilor aproape finalizat, va avea loc o nouă „mică recalibrare” de care vor beneficia doar românii care au obținut de-a lungul timpului, sporuri sau venituri nepermanente.

”Este o noutate în plus, care vine prin Legea 360, există un termen de șase luni în care pensionarii trebuie să vină să își depună acele documente, vorbim de acele adeverințe cu sporuri care, pe actuala legislație, nu fac parte din baza de calcul a pensiei.

Noi am considerat, ca o noutate, că dacă asupra acestor sporuri s-a achitat contribuție de asigurări sociale, ele trebuie, respectând, de fapt, principiul contributivității, să fie luate în calcul. Vorbim, în principal, despre acordul global. Aceasta era o formă de remunerare, înainte de Revoluție. Vorbim de prime, premii, și orice alt spor la care s-a contribuit. Atenție, este foarte important, pentru care s-a achitat, de către angajator, acel CAS!

Este un termen de șase luni în care aceste adeverințe trebuie depuse, deci noi avem un termen de șase luni pentru a face mica recalculare, adică pe lângă această recalculare, pe formula de calcul, de care au parte absolut toți cei 5 milioane de pensionari, urmează mica recalculare, cu aceste adeverințe.

Citeste si…

Vreau să fac aici o mențiune, nu toți pensionarii au lucrat cu aceste sporuri, numai pentru aceștia care au lucrat cu aceste sporuri urmează să facem a doua recalculare”, a explicat Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, la Digi24.

Trei milioane de seniori vor avea parte de pensii mai mari de la 1 septembrie. Oficialii au transmis asigurări că nicio pensie nu va scădea în urma calculului.

pensie
Sursă foto: Ziarul de Iași

Nu scade nicio pensie după 1 septembrie 2024

„Românii trebuie să reţină faptul că nicio pensie nu va scădea, deci se menţine cuantumul cel mai favorabil. Este foarte important ca românii să ştie acest lucru. Este adevărat că noua lege a pensiilor are o formulă care va aduce echitate în sistemul public de pensii.

Ce înseamnă asta? Că dacă ai muncit la fel şi ai cotizat la fel chiar dacă ai ieşit la pensie pe legi diferite, chiar dacă eşti femeie sau bărbat, vei avea acelaşi cuantum al pensiei”, a transmis ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, potrivit InfoFinanciar. 

Citeste si…

Tănasă Sabina
Tănasă Sabina
Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Indemnizația de handicap 2026: Ce sume primesc beneficiarii

Indemnizația de handicap 2026. Persoanele cu dizabilități din România...

Cât este pensia minimă în 2026 și cine beneficiază de indemnizația socială

Pensia minimă garantată în 2026. Suma actualizată, cine beneficiază...

Citește și