Sari la conținut

De ce este necesar ca asimptomaticii să stea 10 zile în spital înainte de a merge acasă. Explicațiile ministrului Sănătății

Asimptomaticii vor putea sta acasă după 10 zile de spitalizare. Nelu Tătaru a făcut anunțul

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că va semna marţi un ordin de ministru prin care pacienţii Covid-19 asimptomatici vor fi izolaţi acasă, însă doar după 10 zile de spitalizare.

Nelu Tătaru a explicat luni seara la Realitatea Plus că simptomele pot apărea şi în a cincea zi de la infectare şi de aceea pacienţii trebuie să fie supravegheaţi medical în spitale.

„La propunerea Grupului Tehnic din cadrul Ministerului Sănătăţii care se ocupă de evaluări, marţi voi semna un ordin de ministru prin care pacientul asimptomatic sau simptomatic uşor va beneficia de o internare de 10 zile. În a şaptea zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la zece zile se merge acasă. Dacă este pozitiv totuşi, dar cel uşor asimptomatic nu mai are simptome de cel puţin trei zile, la zece zile va pleca acasă cu izolare la domiciliu până la 14 zile sub supravegherea medicilor de familie. Acest ordin va fi semnat marţi, pentru a descongestiona spitalele, dar nu putem da un asimptomatic acasă în prima zi când s-a prezentat, pentru că nu ştim cum va avea evoluţia. Să lăsăm specialiştii să decidă dacă un caz este asimptomatic sau nu”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a adăugat că ieşirea în comunitate a unui pacient pozitiv este o asumare care trebuie să vină şi din partea Ministerului Sănătăţii, dar şi a pacientului respectiv, în contextul în care România are acum o transmisie comunitară accentuată.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel