Din cuprinsul articolului
Asociația P.A.V.E.L. – asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, a derulat în cursul anului 2020, cu sprijin financiar din partea Fundației United Way România, primul an al proiectului „Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”.
Scopul proiectului a fost creșterea speranței de viață a pacienților cu cancer, copii și tineri, prin informare și prin oferirea unor servicii complexe socio-psiho-educaționale, complementare celor medicale. Accesibilitatea la serviciile medicale de bază a crescut, iar pacienții și însoțitorii lor și-au îmbunătățit capacitatea psihoemoțională de a face față bolii.
Rezultatele atinse în decursul anului 2020 au fost:
Proiectul a făcut parte integrantă din Programul Centrului de resurse și servicii P.A.V.E.L. derulat de către Asociația P.A.V.E.L. în parteneriat cu Institutul Oncologic “Prof. Dr. Alex. Trestioreanu” București și cu Institutul Clinic Fundeni.
Prin acest proiect, copiii și tinerii cu cancer și familiile lor beneficiază de un complex de servicii, oferite cinci zile pe săptămână, câte 10 ore pe zi.
„Acest sprijin venit din partea United Way România a însemnat pentru noi un ajutor extraordinar. Proiectul finanțat de către United Way România cu suma de 45.000 lei în cursul anului 2020 va continua și în anul 2021.
Suntem foarte mulțumiți de rezultatele obținute în această perioadă dificilă de pandemie, în care atât copiii, părinții, cadrele medicale, cât și echipa asociației P.A.V.E.L. au fost nevoiți să facă față noilor provocări neașteptate. Ne îndreptăm mulțumirile pline de recunoștință către finanțatorii noștri.
Programele Centrului de Resurse și Servicii P.A.V.E.L. vor continua și noi ne străduim să asigurăm toate fondurile necesare pentru a putea să susținem echipa de specialiști, precum și sumele necesare pentru ajutorul umanitar acordat familiilor care au copii cu diagnostic oncologic pentru: investigații medicale, medicamente, hrană și transport.”, a declarat doamna Olga Cridland, președinte al Asociației P.A.V.E.L. și mamă de copil supraviețuitor.
Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…
O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…
Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…
Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…
Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…