Sari la conținut

Atenție, InfoCons avertizează: Pâinea noastră cea de toate zilele conține substanțe NOCIVE! Iată care sunt

Din cuprinsul articolului

Atenție, InfoCons avertizează: Pâinea noastră cea de toate zilele conține substanțe NOCIVE pentru organism! Iată care sunt și cât de periculoase! Incredibil!

 

Rețeta pentru pâinea noastră cea de toate zilele nu mai conține de multă vreme doar făină de grâu, drojdie, puțin zahăr, apă și un strop de sare, ci mult mai multe substanțe care ne fac rău.

InfoCons a analizat pâinea care se regăsește pe piața din România, 50 de produse făcând obiectul studiului.

„Gândiți-vă bine când cumpărați o pâine pentru că s-ar putea să ajungem să facem un sendviș cu doar două felii de pâine, deoarece conțin tot ce ne trebuie sau tot ce nu ne trebuie,

fără a mai adăuga ceva. Noi am citit eticheta pentru tine, însă va trebui să o citești și tu”, a declarat Sorin Mierlea, președintele InfoCons, potrivit realitatea.net.

În urma centralizării informațiilor obținute s-a ajuns la concluzia că, din punct de vedere al procentajului ingredientului principal din compoziția produselor, adică făina ( de diverse tipuri sau amestec de panificație), doar 26% dintre acestea îl afișează.

Dintre acestea:

  • făină într-o proporție cuprinsă între 26 și 78% din compoziție;
  • amestec panificație într-o proporție cuprinsă între 7 și 69.4% din compoziție.

În ceea ce privește conținutul de cartofi, cereale sau semințe:

  • 14% din produse conțin semințe (floarea soarelui, susan, mei, mac etc) în proporții cuprinse între 1,2% si 29% din compoziție
  • 4% din produse conțin cereale în proporții cuprinse între 13,2% și 16,7%
  • 4% din produse conțin cartofi sub formă de fulgi de cartofi în proporții cuprinse între 4% și 6%

Din punct de vedere al tipului de făină, doar 44% dintre produse menționează tipul de făină utilizat:

  • făina de tip 650 se regăsește în compoziția a 77,27% din produse;
  • făina de tip 1250 se regăsește în compoziția a 22, 72% din produse;
  • făina de tip 550 se regăsește în compoziția a 9% din produse;
  • făina de tip 480 se regăsește în compoziția a 5% din produse;
  • făina de tip 1350 se regăsește în compoziția a 5% din produse.

Din punct de vedere al pasteurizării, 16% din produse menționează că sunt pasteurizate, iar 66% nu menționează proveniența ingredientelor principale, în ciuda regulamentului 1169/2011.

În articolul 26, aliniatul 1 se precizează stabilirea normelor generale și cerințelor „privind indicarea țării de origine sau a locului de proveniență a produselor alimentare, care se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor specifice ale Union”.

„Articolul 26 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 impune indicarea țării de origine sau a locului de proveniență în cazul în care lipsa acestor informații ar putea induce

consumatorul în eroare în ceea ce privește adevărata țară de origine sau adevăratul loc de proveniență a produsului alimentar final în cauză, în special dacă informațiile care însoțesc

produsul alimentar sau eticheta în ansamblul ei ar sugera în alt fel că produsul are o altă țară de origine sau un alt loc de proveniență.

Articolul menționat urmărește să prevină indicarea unor informații înșelătoare referitoare la produsele alimentare care implică o anumită origine a unui produs alimentar când, de fapt, originea sa reală este diferită”.

E-uri, multe E-uri…

Din punct de vedere al aditivilor alimentari pe care îi conține pâinea, 50% din produse conțin E-uri, după cum urmează:

  •  8% din produse au în compoziție 4 E-uri;
  • 4% din produse au în compoziție 3 E-uri;
  • 14% din produse au în compoziție 2 E-uri;
  • 24% din produse au în compoziție 1 aditiv;
  • 50% din produse nu au în compoziție E-uri.

Din punct de vedere al tipurilor de aditivi alimentari, pâinea conține:

  • 60% dintre produsele studiate au avut în componență acid ascorbic (E300);
  • 48% dintre produsele studiate au avut în componență acid sorbic (E200);
  • 40% dintre produsele studiate au avut în componență propionat de calciu (E282).

Tipurile de E-uri și numărul de produse în care acestea sunt prezente:

  • E300 Acid ascorbic, 15 (60%)
  • E200 Acid sorbic, 12 (48%)
  • E282 Propionat de calciu, 10 (40%)
  • E472e Esteri ai acizilor mono si diacetiltartrici cu mono si digliceridele acizilor grasi, 3 (12%)
  • E471 Mono si digliceride ale acizilor grasi, 3 (12%)
  • E412 Guma guar, 1 (4%)
  • E322 Lecitine din soia, 1 (4%)
  • E300 Acid citric, 1 (4%)
  • E450 Difosfat sodic, 1 (4%)
  • E304 Palmitat de L ascorbil, 1 (4%)

Toate produsele conțin informații nutriționale regăsite în pâine de pe rafturile românilor, per 100 de grame. Valoarea energetică este curprinsă între 211 kcal și 406 kcal.

Cantitatea de grăsime este de la 0,3 grame până la 9,2 grame. Acizii grași se regăsesc în cantități de la 0,1 grame la 2,2 grame. Un procent de 2% din produsele studiate nu au menționat conținutul de acizi grași.

Cantitatea de fibre se regăsește în valori de 1,3 grame până la 11,54 grame. Cantitatea de proteine se situează între 5.97 și 15.48g. Cantitatea de glucide se situează între 28.24g și 84.2g.

Cantitatea de glucide se situează între 28.24g și 84.2g, potrivit Realitatea.net.

Așadar, iată câte alte substanțe nocive consumăm zilnic…

 

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel