Sari la conținut

”Atenție la aceste plante, pot favoriza apariția cancerului colorectal” – Ovidiu Bojor, celebrul academician fitoterapeut

Ovidiu Bojor, celebrul fitoterapeut și academician, ne-a dezvăluit, de-a lungul timpului, atât prin cărțile sale, cât și prin interviuri, secretele prețioase ale plantelor.

Marele profesor are soluții naturale pentru mai toate afecțiunile, însă azi vorbim despre cancerul colorectal și plantele care ne pot ajuta la o detoxifiere reală a organismului.

Doctorul Ovidiu Bojor susține că există plante care ne pot ajuta la detoxifierea colonului, însă nu orice este benefic. „Mare atenție, în această categorie nu trebuie să intre laxative și purgative, care au oximetil antrachinone. Această grupă este foarte dăunătoare organismului. Este vorba despre crușin, henna, rășina de aloe, revent. După o întrebuințare mai îndelungată a acestora, o săptămână, două, trei, încep să apară reacții adverse în organism până la favorizarea cancerului colonorectal.

De aceea avem plante precum plantago psyllium, o specie de pătlagină, avem semințele de in, semințele de muștar alb, care trebuie utilizate întregi. Unii au încercat să facă din aceste semințe laxative purgative capsule, le-au măcinat, cea mai mare greșeală, pentru că în contact cu aerul, după o săptămână râncezesc și de aici alte efecte dăunătoare”, spune doctorul în farmacie Bojor.

El ne sfătuiește să lăsăm de seara până dimineața o lingură de semințe în 200 ml de apă, și apoi să le ingerăm în totalitate. Dezintoxicarea poate fi făcută și pe cale urorenală. Și aici găsim ajutor din partea plantelor, începând cu cel mai bun diuretic, frunzele de mesteacăn, sub formă de infuzie.

„În paralel, trebuie să ne ocupăm de dezintoxicarea spirituală. Să gândim pozitiv, pentru că tumorile, cancerul apar și din acest motiv. Eu mereu apelez la înțelepciunea populară, pentru că, din fericire, avem foarte multe proverbe profunde. Unul spune «Săracul, a murit de inimă rea!» și chiar așa e, se poate muri de supărare… Așa că trebuie să fim atenți. O simplă iertare te poate ajuta să elimini acea toxicitate din organism. Un zâmbet, o mângâiere, o vorbă bună”, mai spune doctorul în farmacie Ovidiu Bojor.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel