Sari la conținut

Atenție la căpșunile de pe piață! Cum recunoaștem căpșunile stropite cu pesticide?

Piețele și supermarketurile sunt pline de fructe și legume, majoritatea din import. Experții trag însă un semnal de alarmă cu privire la modul în care le consumăm și mai ales să fim atenți când le alegem.

Americanii au descoperit că la ei căpșunile conțin 10 tipuri de chimicale. Cum știm ce să cumpărăm. Căpșunile pot conține chimicale care să le facă să crească repede și să fie mai mari, dar nu au gustul cu care eram obișnuiți.

Americanii de la Environmental Working Group (EWG), organizația nonprofit din SUA,  au descoperit în cinci ani consecutivi că delicioasele căpșuni conțin peste 10 tipuri de chimicale. Unele dintre acestea pot ajunge și la 17. Experții EWG au anunțat că au fost depistate pesticide în 40% dintre căpșunile din SUA , scrie antena3.ro.

Organizația analizează an de an datele de testare și identifică fructele cu cel mai mare număr de pesticide din SUA. 98% dintre căpșuni, piersici, nectarine și mere au cel puțin un produs chimic. Testele au fost efectuate după ce fructele au fost spălate și curățate.

Pesticidele din căpșuni prezintă riscuri mari de sănătate pentru consumatori. Unele pesticide sunt atât de periculoase încât au fost interzise în unele țări.

Metoda prin care putem scăpa de pesticidele din fructe şi legume

Pentru a elimina pesticidele, aveţi nevoie doar de oţet alb. Tot ce trebuie să faci este să amestecaţi 90% apă şi 10% oţet alb într-un vas mai mare şi lasati produsele să se înmoaie în acea soluţie timp de cel puţin 20 de minute. După aceea, clătiţi-le cu apă rece, scrie aceeași sursă.

După perioada în care le-aţi lăsat la înmuiat veţi observa pe fundul vasului reziduul de pesticide ascuns în fructe şi legume.   Această metodă vă scapă de 70% din reziduuri.

Cum știi ce legumă ori fruct conține pesticide

Unele fructe şi legume din supermarketuri şi din pieţe au nişte stickere lipite, care conţin câteva cifre. Acestea sunt codurile PLU stabilite de Federaţia Internaţională pentru standardul produselor şi sunt folosite din anul 1990.

Este un cod din 4 sau 5 cifre care arată cum a fost crescut produsul respectiv: ecologic, cu pesticide sau dacă a fost modificat genetic. Dacă produsul are codul de pe autocolant format din 4 cifre, înseamnă că a fost crescut convenţional, adică s-au folosit îngrăşăminte chimice şi pesticide.

De exemplu, un măr pe care este înscris codul 4015. Dacă ar fi avut codul 94015, ar fi indicat faptul că a fost crescut într-un mediu bio. Un măr modificat genetic ar fi avut codul 84015, arată digi24.ro.

Codurile PLU din 5 cifre pot începe cu cifra 8 sau cu cifra 9. Cele care încep cu 8 arată faptul că vegetalele respective au fost modificate genetic. De aceea, este indicat să evitaţi astfel de produse. Dacă, în schimb, codul începe cu cifra 9, înseamnă că producţia a fost cultivată ecologic.

E bine de știut faptul că nu toate legumele şi fructele de import au înscris pe etichetă codul PLU.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel