Sari la conținut

ATENȚIE la durerile de picioare! Pot semnala afecțiuni grave

ATENȚIE la durerile de picioare! Pot semnala afecțiuni grave. Atunci când avem dureri de picioare, fără vreun motiv, este bine să avem grijă. Iată ce poate fi: 

Atunci când ne confruntăm cu dureri de picioare, de la șold până la călcâi, este bine să dăm mai multă importanță.

Durerea poate fi constantă sau intermitentă, se poate dezvolta subit sau treptat și poate afecta întregul picior sau poate afecta o zonă localizată, cum ar fi tibia  ori genunchiul.

Durerea de picioare poate lua mai multe forme: poate fi durere înțepătoare (ca un junghi), ascuțită, surdă, durere continuă și extremă sau poate fi o senzație ca de furnicătură.

Durerea sau disconfortul care apare oriunde în picior (de sus, de la șold, și până la călcâi) poate varia de la o durere ușoară, până la o senzație intensă, ca un junghi sau ca o înțepătură.

Majoritatea durerilor de picioare apar de la efort sau din cauza traumatismelor minore, dar mai sunt și alte cauze, unele dintre acestea fiind semnale de alarmă că ceva nu este în regulă.

Unele tipuri de durere de picioare pot fi urmărite până la problemele care apar la nivelul coloanei vertebrale (partea inferioară).

De asemenea, durerea de picioare poate fi cauzată de cheaguri de sânge, de venele varicoase și de circulația deficitară a sângelui în membrele inferioare.

Dacă durerile picioare apar fără efort fizic prelungit sau fără să fi suferit traumatisme, este bine să acordăm atenție acestor dureri pentru a vedea dacă nu sunt semnale de alarmă pentru alte afecțiuni.

Crampe musculare asociate cu boli hepatice

Crampele musculare pot apărea fără niciun motiv evident (în acest caz, sunt cunoscute drept crampe musculare idiopatice) sau pot fi un simptom sau o complicație a unei condiții medicale (deci crampe secundare).

Dar crampele musculare pot fi cauzate și de anumite medicamente sau boli hepatice. Atenția, așadar.

Cheaguri de sânge

Tromboza venoasă profundă este o afecțiune dureroas ce are loc când un cheag de sânge (tromb) se formează într-o venă situată în partea inferioară a piciorului sau în coapsă.

Tromboza venoasă poate sau nu să cauzeze apariția simptomelor. Dacă simptomele sunt evidente, ele includ: umflarea zonei afectate (a piciorului), roșeața pielii, piele caldă la atingere și durerea de picior.

Boli degenerative

Artroza este acea afecțiune care cauzează deteriorarea articulațiilor și se numără printre bolile care cauzează durerile de picioare. Simptomele artrozei se dezvoltă lent și se agravează în timp.

Un simptom este durerea: articulațiile de la nivelul picioarelor, de exemplu, genunchii sau șoldurile, pot să doară în timpul mișcării sau după mișcare.

Boli autoimune

Diabetul și scleroza multiplă sunt principalele boli care pot da dureri de picioare. În scleroza multiplă, două dintre cele mai frecvent întâlnite simptome sunt oboseala și dificultățile la mers.

Aceste probleme întâmpinate în timpul mersului pot să apară în cazul sclerozei multiple din mai multe motive, iar printre acestea se numără și senzația de amorțeală în picioare și în labele picioarelor, slăbiciunea musculară și chiar un ușor dezechilibru.

Boli vasculare

Și acestea pot cauza dureri de picioare. Tromboza venoasă profundă este una dintre ele, dar și boală vasculară periferică intră în această categorie.

De asemenea, durerile de picioare mai pot fi cauzate de inflamații sau de boli inflamatorii, cum este poliartrita reumatoida. Această boală cauzează chiar și rigiditate, nu doar durere.

Zonele afectate se umflă iar articulațiile din degete și mâini se deformează, dacă această boală nu este depistată la timp și nu se ține sub control, notează doc.ro. 

Durerile de picioare mai pot avea și alte cauze, cum ar fi deficiențele de vitamine, cum ar fi D și B12, dar pot fi semnale de alarmă și pentru boli grave cum este cancerul.

 

 

 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: