Sari la conținut

„Aura a fost constienta 5 ore de la prabusire”. Declarația unui medic implicat în accidental din Apuseni

„Aura avea tetraplegie, era paralizată de la gât în jos, când am scos-o din avion era inertă, nu își simțea deloc membrele. Adrian Iovan era încarcerat, încolăcit în jurul manșei, sub bordul avionului. Nu știu dacă fata putea să supraviețuiască, dar era conștientă. Domnișoara a fost conștientă aproape cinci ore! După acele ore, a avut stop respirator. A primit primul ajutor 45 de minute. Eu nu susțin dacă supraviețuia sau nu, dar avea o șansă până la stopul cardiorespirator.

Telefoanele mele au fost distruse în momentul impactului. Am scos victimele care puteau fi descarcerate, ne-am îndepărtat de epavă și am inceput să sunăm la autorități. Dr. Zamfir avea două telefoane, la unul din ele s-a terminat bateria mai repede. Eu și cu el eram cei mai apți fizic în momentul acela, restul erau mai răniți. Eu am avut o fractură deschisă de gambă, am îmobilizat-o cu o eșarfă. Răzvan, copilotul, era riscant de mutat, nu am putut să îl târâm după noi, a trebuit să îl ridice 4 moți.

Aura avea momente de somnolență, dar nu am lăsat-o să adoarmă pentru că era fatal. Îmi spunea că repiră greu și că nu își simte membrele. Aura a fost conștientă cinci ore. Cu Adrian Iovan a comunicat mai mult Dr. Zamfir. Ne era imposibil să îl descarcerăm. După o oră, el și-a pierdut cunoștința. Am crezut că dacă vin salvatorii, mai are o șansă. Aveam o mare panică în suflet, ne așteptam ca acela să fie sfârșitul nostru, al tuturor.

Noi am avut locuri în spatele pilotului, nu auzeam ce vorbeau cei doi. Dr. Zamfir a dat coordonatele de pe telefonul sau, nu de pe GPS-ul avionului, nu aveam noi acces la el”, a spus dr. Sorin Ianceu pentru un post de televiziune.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel