Sari la conținut

Aurel Păduraru a găsit o scrisoare lăsată de Cornelia Catanga. Este tulburătoare și sfâșietoare

Trecerea în neființă a Cornelei Catanga a lăsat urme adânci în sufletul celui ce i-a fost alături o viață, Aurel Pădureanu. Acesta a găsit o scrisoare de la soția sa și a făcut-o publică.

Lautarul a dezvăluit că de când a găsit scrisoarea, o poartă mereu la el.

“La multi ani, iubire. Luna august este cea mai semnificativă lună a anului, pentru că ne-a unit pe veci. Adu-ţi aminte că pe data de 29-30 august 1990 am ajuns in Ţara Sfântă, iar pe data de 15 septembrie parcă eram de o viaţă împreună. În cei 48 de ani ai mei, nu am ştiut ce inseamnă adevărata dragoste, iubire, mângăiere. Mă faci să tresar la orice atingere.

Îşi jur pe Alexandru, rodul dragostei noastre, că tu esti omul pe care l-am iubit şi îl voi iubi până când în gură îmi va intra ţărână.

Ţi-am fost alături şi îţi vor fi alături până la sfârşitul vieţii mele. Îmi pare rău pentru că nu am avut bani să-ţi serbez ziua, dar dragostea pe care ţi-o port consideră că este cel mai de preţ cadou, pentru că pe buzele mele, în orice secundă te strig şi mă cert doar cu tine. Dacă după ce citeşti această scrisoare vii la mine, îmi confirmi dragostea ta, dacă nu, măine seară invită-mă la o cină romantică. Nu te voi refuza. Cu toată dragostea Corny!”, scria Cornelia Catanga în scrisoare.

Aurel Padureanu a spus in cadrul unei emisiuni TV ca plange in fiecare zi dupa ce Cornelia Catanga a incetat din viata:

„Nu există zi să nu plâng şi să nu-mi aduc aminte de ea. Noi nu am fost despartitit nicio zi. Am visat-o de câteva ori. M-am rugat la Dumnezeu sa-mi trimita un semnal din partea ei, să stiu cum a murit, cum s-a intamplat. Am visat că a venit langa mine, a pus mana pe mine şi mi-a zis:’stai linistit că eu sunt bine, ai grija de Alexandru’. Eu exist, dar nu trăiesc. Dacă nu mai am omul de lângă mine, banii nu mai valorează absolut nimic”.

Cornelia Catanga, cântăreața de muzică lăutărească, a murit la vârsta de 63 de ani, din cauza COVID-19, la Spitalul Universitar de Urgență București.

Cornelia Catanga avea 63 de ani și era una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică lăutărească.

Ea împărțea scena de ani de zile cu soțul său, Aurel Pădureanu.

Cornelia Catanga s-a născut la Zeletin, Cătina, în județul Buzău, în 9 martie 1958.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel