Sari la conținut

Austria: Legea sinuciderii asistate a intrat în vigoare. Care sunt condițiile pentru obținerea medicamentului letal

Austria: Legea sinuciderii asistate a intrat în vigoare. Care sunt condițiile pentru obținerea medicamentului letal.

În decembrie, Parlamentul austriac a aprobat Legea sinuciderii asistate, după o decizie a Curţii Constituţionale cu privire la această problemă. Conform legii, persoanele cu vârsta de peste 18 ani care suferă de boli terminale sau au afecţiuni permanente şi debilitante pot opta pentru a fi ajutate să-şi pună capăt zilelor.

Austria: Legea sinuciderii asistate a intrat în vigoare

Aproape toate partidele din Austria au votat în favoarea acestei legi, cu excepția partidului de opoziție FPÖ, pentru care nu este clar ce s-ar întâmpla dacă preparatul letal nu ar fi apoi luat sau folosit doar parțial.

Cele mai mari critici vin de la Biserica Catolică, predominantă în Austria. Potrivit it.euronews.com, președintele Conferinței Episcopale a definit această lege drept cel mai grav eveniment din ultimul an. Biserica anunțase deja că va interzice noua practică în spitalele sale.

Această lege a fost adoptată în decembrie, după ce Curtea Constituțională a definit ilegitimă interzicerea anterioară de sinucidere asistată.

Vor fi alocați mai mulți bani pentru spitalizări de lungă durată și îngrijiri paliative, astfel încât decizia pacienților de a-și lua viața să nu fie influențată de circumstanțe personale (de exemplu singurătate, lipsa unei familii) sau economice (lipsa banilor pentru îngrijiri paliative sau asistenţă).

Care sunt condițiile pentru obținerea medicamentului letal

Condițiile preliminare pentru a avea acces la sinuciderea asistată sunt vârsta majoră și prezența unei boli în stadiu terminal sau a unei boli cronice debilitante.

  • Doi medici diferiți, dintre care unul este expert în tratamente paliative, trebuie să confirme diagnosticul și capacitatea persoanei de înțelegere și voință.
  • Sunt excluși în mod expres minorii și persoanele cu boli psihice.
  • După aprobarea celor doi medici, pacientul trebuie să aștepte 12 săptămâni înainte de a continua cu sinuciderea asistată pentru a reflecta asupra deciziei sale. În cazul bolii terminale, intervalul de timp scade la două săptămâni.
  • După această perioadă, bolnavul poate lua medicamentul legal de la farmacie, după depunerea sesizării la un avocat sau la un notar.
  • Pentru a evita abuzuri, farmaciile care au medicamentul rămân secrete și sunt dezvăluite doar de avocatul sau notarul care primește notificarea.

Sinuciderea asistată este legală în Elveția și a fost dezincriminată în multe țări europene, precum Spania, Belgia și Olanda.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel