Sari la conținut

Beatrice Mahler, după scandalul cu Șoșoacă: „Greul abia acum începe. E o frică de spital a pacienților”

Beatrice Mahler
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Beatrice Mahler

Beatrice Mahler, după scandalul cu Șoșoacă: „Greul abia acum începe. E o frică de spital a pacienților”,

Lunia, 18 octombrie, managerul Institutului Marius Nasta din Capitală a trecut printr-un episod mai puțin plăcut, cauzat de Diana Șoșoacă. Senatoarea independentă a intrat val-vârtej de dimineaţă în curtea Institutului „Marius Nasta” din București și a agresat verbal mai mulţi angajaţi ai unităţii medicale. Printre aceștia se număra şi managerul spitalului Beatrice Mahler.

Diana Șoșoacă le-a reproșat angajaților că bagă persoanele decedate de Covid în saci de plastic ți a transmis live, pe Facebook, întreaga scenă.

„De  ce se bagă în saci de plastic acești oameni? Știți că noul protocol care a fost schimbat datorită intervențiilor mele ca senator spune că nu aveți dreptul să îi puneți în saci de plastic și că oamenii au dreptul la respectarea demnității și onoarei după moarte și aveți obligația să-i scoateți din sacii de plastic?”

Diana Șoșoacă: Vă depun plângere penală, doamna Mahler!

Senatoarea i-a amenințat pe angajații spitalului cu plângeri penale, vizând-o în mod direct și pe Beatrice Mahler.

„E spațiu public și aici se întâmplă crime. Asta este crimă! Sunt crime împotriva umanității, doamna Mahler! Vă depun plângere penală, doamna Mahler! Chemați Poliția, vreau să depun plângere împotriva tuturor! Se dă șpagă, nu toți sunt senatori, să intre!

Și mie mi-a murit un prieten, era într-un container, am înregistrat! Am martori și am înregistrări, doamna Mahler! Pentru că eu totul am înregistrat. E înregistrat, doamnă, sunteți și dumneavoastră înregistrată!

(…) E spațiu public și aici se întâmplă crime. Asta este crimă! Sunt crime împotriva umanității, doamna Mahler! Vă depun plângere penală, doamna Mahler! Chemați Poliția, vreau să depun plângere împotriva tuturor! Se dă șpagă, nu toți sunt senatori, să intre!

Și mie mi-a murit un prieten, era într-un container, am înregistrat! Am martori și am înregistrări, doamna Mahler! Pentru că eu totul am înregistrat. E înregistrat, doamnă, sunteți și dumneavoastră înregistrată!”, striga Diana Șoșoacă în timp ce transmitea live pe Facebook.

Beatrice Mahler, după scandalul cu Șoșoacă: „Greul abia acum începe. E o frică de spital a pacienților”

Marți, 19 octombrie, potrivit Grupului pentru Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost raportate peste 18.863 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-COV 2, dintre care 273 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.730. Dintre acestea, 1.805 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 486 sunt minori, 450 fiind internați în secții și 36 la ATI.

Până astăzi, 42.616 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În acest context, managerul Institutului Marius Nasta din Capitală a declarat că medicii nu mai fac față numărului uriaș de pacienți și nu mai sunt locuri deloc la Terapie Intensivă.

În ciuda întâlnirii neplăcute cu Diana Șoșoacă, Beatrice Mahler a explicat, potrivit Antena 3, că deși cei mai mulți pacienți Covid se tem de secțiile ATI, transferul în aceste locuri înseamnă, de fapt, „șansa la viață”.

„Nu ne imaginam că vor fi zile în care să nu găsim paturi pentru pacienți, că vom trăi drame ale unor familii care ne uimesc pe toți. Aș putea spune că greul abia acum începe. Suntem cu spitalele pline, pacienții sunt tot mai mulți.

E o frică de spital a pacienților, mulți refuză să accepte un transfer la Terapie Intensivă. ATI înseamnă șansa la viață și de a depăși cât mai ușor acest moment.

Pacienții sunt cu toții evaluați atunci când ajung la spital. Am cerut ajutor pentru că nu facem față. Găsim în cele din urmă un pat, un scaun ca pacienții să primească sursa de oxigen de care are nevoie.

Pe cei care sunt vaccinați aproape în procent de 100% îi trimitem acasă, sunt mai bine cei vaccinați.

Dacă nu avem loc, căutăm scaune, tărgi, banchete. Am avut la un moment dat mamă și fiică, am ajuns în situația să punem câte doi în pat. Și cred că se va mai întâmpla așa.

Noi avem măști de oxigen, încercăm ca fiecare să aibă butelia de oxigen și masca lui. Soluția e ca fiecare să-și asigure oxigenarea la un nivel cât mai aproape de normal”, a declarat Beatrice Mahler.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel