Sari la conținut

Bebelușii pot moșteni alergiile mamelor, în pântec. Iată ce arată noile studii și care sunt riscurile sarcinii

Un studiu arată că mamele pot transmite bebelușilor, în pântec, alergiile pe care le au. Care sunt riscurile unei astfel de situații si cum sunt copiii afectați în prima parte a vieții de alergiile mamelor.

Potrivit News Medical Life Sciences, bebelușii pot moșteni alergiile mamelor, de când sunt în pântec. Acesta este motivul pentru care copiii manifestă alergii la o vârstă fragedă, conform unui studiu preclinic din Singapore.

Descoperirile susțin că anticorpul principal, imunoglobulina (IgE), responsabilă pentru declanșarea reacțiilor alergice, poate pătrunde în placentă și este preluată de făt.

”Aceasta este o modalitate, de multe ori trecută cu vederea, prin care sistemul imunitar al mamei poate influența dezvoltarea fătului. Astfel este posibil ca acest fenomen să explice cum unii copii au un răspuns imunitar împotriva unor alergeni, deși nu au mai fost expuși până în acel moment”, explică Ashley St. John, coautoare a studiului și imunolog al Duke-NUS Medical School. ”Anticorpii transmiși de la mamă la făt au o legătură slabă, ceea ce înseamnă că vor ceda la un moment dat. Astfel, oferă un răspuns imunitar temporar, iar mai apoi se vor diminua, atât din concentrație, cât și din influență. Cu toate acestea, nu știm încă dacă materialul genetic moștenit vor influența copilul să dezvolte propriile alergii, mai târziu în viață. Acest lucru trebuie studiat în viitorul apropiat”, a completat  Ashely St. John.

Deși studiul s-a bazat pe rozătoare, descoperirile arată că este într-adevăr posibil ca IgE-ul să se atașeze de mastocitele bebelușului. Astfel, legătura poate provoca reacții alergice ale copilului în prima parte a vieții.

Descoperirile i-au făcut pe specialiști să caute soluții pentru a opri influența IgE-ului asupra dezvoltării fătului. Astfel, ei și-au propus să găsească o rezolvare măcar pe timpul sarcinii, care să oprească inumoglobulina, înainte de a ajunge la copil.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel