Sari la conținut

Beneficiile usturoiului. Iată câte motive avem să-l consumăm

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Beneficiile usturoiului pentru sănătatea organismului sunt multiple, iată câte motive avem să-l consumăm. 

Chiar dacă unora le displace mirosul de usturoi, beneficiile usturoiului nu se pot nega. Usturoiul, mai ales cel verde, care apare primăvara, atunci când întreaga natură renaște, este nu doar delicios, ci și un leac vechi de mii de ani, ce ajută în tratarea și prevenirea diferitelor afecțiuni. Eficiența usturoiului în combaterea unor boli se datorează în special conținutului de alicină, substanță cu un puternic efect antibiotic, dar și unui adevărat complex de vitamine (A, B1, B2, C) și substanțe minerale, printre care: fier, sulf, potasiu, fosfor, siliciu, calciu, iod și mangan.

Beneficiile usturoiului: puține calorii, mulți nutrienți

Cu toate că are puține calorii, usturoiul conține mulți nutrienți necesari organismului. Potrivit USDA, cățel de usturoi are doar 4-5 calorii, 0,02 grame proteine și 1 gram carbohidrați. De asemenea, un singur cățel de usturoi are un conținut de: mangan – 2% din consumul zilnic recomandat, vitamina B6 – 2% din consumul zilnic recomandat, vitamina C – 1%, seleniu – 1%, fibre – 0,06 grame.

Datorită proprietăților sale, usturoiul poate preveni răcelile obișnuite și este un supliment alimentar cunoscut pentru întărirea sistemului imunitar. Potrivit unor studii recente, suplimentele pe bază de usturoi au dus la o scădere a răcelilor sezoniere cu 63%, comparativ cu placebo.

De asemenea, durata medie a simptomelor de răceală au fost reduse cu 70%, de la 5 zile în grupurile placebo la numai 1,5 zile în grupurile care au consumat usturoi. Un alt studiu a arătat că luarea unei doze ridicate de extract de usturoi (2,56 grame/zilnic) reduce cu 61% numărul zilelor de boală în cazul gripei sau răcelii.

Aliment anticancerigen

Folosit din cele mai vechi timpuri ca remediu împotriva cheagurilor și a trombozei arteriale, usturoiul se numără printre cele mai eficiente alimente anticancerigene, ajutând la neutralizarea efectelor fumatului și la reducerea incidenței cancerului pulmonar.
Usturoiul este un puternic tonifiant general și sedativ, crescând mecanismele de apărare naturală ale organismului împotriva diverselor boli.
Mai mult decât atât, usturoiul este un stimulator eficient pentru sistemul imunitar,  prevenind și tratând problemele respiratorii. Aromat și gustos, usturoiul poate combate cu succes anemia și este de un real folos celor care se confruntă cu un deficit de globule roșii în sânge.

Poate preveni atacul cerebral și infarctul miocardic

Consumul de usturoi ajută și la calmarea iritațiilor provocate de inflamații la nivelul intestinului, contribuind astfel la accelerarea digestiei și la eliminarea disconfortului, prin asigurarea unui echilibru bacterian adecvat florei intestinale. Usturoiul are și proprietăți anti-inflamatorii, este bun diuretic și poate contribui la eliberarea rinichilor și curățarea mai eficientă a sângelui din ficat, îmbunătățind astfel sănătatea generală.
Usturoiul ajută, totodată, la prevenirea infarctului de miocard și a atacului cerebral, prin reducerea colesterolului și a tensiunii arteriale, precum și prin împiedicarea formării cheagurilor de sânge.
Totodată, usturoiul conține antioxidanți care ajută la prevenirea bolii Alzheimer și demenței. De asemenea, încetinește procesul de îmbătrânire al organismului.
Este și un antibiotic natural și, pentru a beneficia de toate aceste proprietăți uimitoare, se recomandă consumul în stare proaspătă. Dar asta nu înseamnă că usturoiul preparat termic în diferite mâncăruri nu ne este de folos.

 

 

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel