Sari la conținut

Biberoanele din plastic, pericolul nebănuit pentru sănătatea bebelușilor

În urma unui studiu efectuat în Irlanda s-a descoperit că biberoanele din plastic pot reprezenta un pericol pentru sănătatea fragedă a bebelușilor. Aceștia ar putea înghiți milioane de microparticule din acest material dăunător. Din acest motiv, medicii le recomandă mămicilor să se gândească bine înainte de a cumpăra aceste produse.

În urma studiilor anterioare, s-a descoperit că particulele din plastic pot avea un efect dăunător asupra sănătății tuturor oamenilor. Cu toate acestea, bebelușii sunt cu atât mai predispuși, mai ales în primele luni de viață. Aceștia sunt expuși pericolului zi de zi, întrucât pot înghiți milioane de particule dăunătoare din biberoanele de plastic.

Specialiștii au analizat, în timpul aceste cercetări,  cantitatea de microplastic din zece tipuri de biberoane ori accesorii făcute din polipropilenă. Acesta este materialul cel mai des folosit pentru recipientele alimentare. Ținând cont de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății privind condițiile de sterilizare și preparare a laptelui, oamenii de știință au stabilit că biberoanele eliberau între 1,3 şi 16,2 milioane de microparticule de plastic la fiecare litru de lichide.

În primele luni de viață, riscul este mult mai mare. Autori studiului au relevat că bebelușii pot înghiți, pe parcursul acestui timp, aproximativ 1.6 milioane de microparticule din plastic pe zi.

Potrivit Medical Express, procesul de sterilizare degradează aceste recipiente alimentare. Igienizarea biberoanelor folosind apa fiartă facilitează eliberarea particulelor de plastic. Astfel, plasticul suferă alterări și se descompune îm milioane de particule ce ajung în conținutul biberonului.

Totuși, medicii nu vor să tragă un semn de alarmă încă, iar studiul este efectuat în scop informativ. Aceștia susțin că nu știu deocamdată ce efecte negative pot avea particulele de plastic ingerate, însă încearcă să aprofundeze acest studiu.

„Am comunicat, aşa cum am putut, că nu ştim cum aceste particule pot influenţa sănătatea bebeluşilor. Abia acum încercăm să aflăm acest lucru”, a explicat echipa de la Colegiul Trinity din Dublin, potrivit Digi Life.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel