Sari la conținut

Boala care ucide încet și sigur anual mai mulți oameni decât toate epidemiile la un loc. Este o CATASTROFĂ

stresul si bolile
Obesity problem conceptual image, 3D illustration showing normal wieght man and normal skeleton inside obese male body
Legatura dintre stres si obezitate

Boala care ucide încet și sigur mai mulți oameni decât toate epidemiile la un loc. Este o CATASTROFĂ. Studii confirmă faptul că obezitatea, o afectiune în care o persoana are o cantitate de grasime corporala daunatoare sau o distributie nesanatoasa a acesteia sunt două probleme globale, în plină expansiune, chiar și în cazul unor țări care aveau în trecut un deficit de hrană.

Obezitatea creste riscul de aparitie a mai multor complicatii grave de sanatate. Excesul de grasime corporala pune presiune asupra oaselor si organelor, provoaca schimbari complexe ale hormonilor si metabolismului si creste inflamatia din organism. Persoanele care sufera de obezitate au un indice de masa corporala (BMI) de 30 sau mai mare.

Organizatiei Mondiale a Sanatatii indica faptul ca cel putin una din trei persoane din populatia adulta a lumii este supraponderala si aproape una din 10 este obeza. In plus, exista peste 40 de milioane de copii sub varsta de cinci ani care sunt supraponderali.

Potrivit studiilor, obezitatea si supraponderalitatea pot avea un impact grav asupra sanatatii. Excesul suplimentar de grasime duce la consecinte grave asupra sanatatii, cum ar fi boli cardiovasculare (in principal boli de inima si accident vascular cerebral), diabet de tip 2, tulburari musculo-scheletice precum osteoartrita, anumite tipuri de cancer (endometrul, san si colon), apnee, depresie, etc. Aceste afectiuni cauzeaza moarte prematura si invaliditate substantiala, asadar medicii si specialistii atrag atentia ca lupta cu obezitatea morbida este realmente vitala.

Cunoscand efectele extrem de grave pe care le poate avea obezitatea asupra organismului si din dorinta de a informa corect publicul din Romania despre acest dezechilibru, Sweeteria impreuna cu nutritionistul, Ionut Ignat au initiat campania #obezitateaucide.


„Rapoartele Organizatiei Mondiale a Sanatatii privind Europa, in 2022, declara ca peste 60% dintre adulti si 1 din 3 copii sunt supraponderali, adica sufera de greutate in exces.

Cifrele pentru Romania arata 58% dintre adulti cu aceasta problema, statistica ramanand aceeasi pentru copii, ca la nivel european. Daca, intre copiii romani cu varste pana la 5 ani, avem 7% suferind de obezitate, intre 7 si 9 ani procentul creste la 30%.

Dr Hans Kluge, director OMS Europa, declara ca inversarea epidemiei de obezitate in Europa este inca posibila”, unul dintre factorii sustinatori fiind „promovarea inovatiei in sanatate” si, am adauga noi, informarea populatiei privind constientizarea riscurilor cauzate de excesul de greutate si educatia nutritionala.

Sweeteria a deschis drumul, in Romania, pentru reducerea consumului de zahar si inlocuirea acestuia cu indulcitori naturali cu zero calorii, fiind primul laborator care a adaptat retetele celor mai iubite dulciuri, promovand in acest fel un stil de viata mai sanatos si o alimentatie echilibrata. Alaturi ne-a fost, inca de la inceput, nutritionist Ionut Ignat de la cabinetul de nutritie si dietetica Nutrigo, care si-a pus toate cunostintele acumulate in Europa si USA la dispozitia celor interesati de educatia nutritionala si de o viata sanatoasa, fara kilograme in plus.

De ce am ales sa colaboram cu el? Pentru ca trateaza fiecare pacient ca fiind unic, pornind de la anamneza acestuia: istoric medical (analize recente, scrisori medicale, diagnostic si tratament), istoric dietetic (evolutia greutatii pe toata viata si detaliile ultimilor ani), profil psihologic, cautand sa-i ofere fiecaruia solutia optima

Astazi, simtim nevoia sa demaram o campanie ampla de constientizare a pericolelor generate de surplusul de greutate si sa o numim #obezitateaucide. Motivul este unul simplu: in lipsa unor masuri de preventie, in Romania anului 2030, aproximativ 500.000 de copii cu varste intre 5 si 19 ani vor suferi de obezitate. Ei vor deveni viitori adulti predispusi catre toate problemele de sanatate declansate de obezitate. Cu totii ne dorim un corp suplu si sanatos, pentru a ne putea bucura de toate darurile vietii, dar pentru aceasta este necesar, intr-o lume in care abundenta alimentara a ajuns la apogeu, sa invatam sa-i oferim acestui corp exact ce are nevoie, alegand cu atentie si in cunostinta de cauza. Solutia propusa de noi ar fi informarea si educarea nutritionala a copiilor (in scoli si gradinite), dar si a parintilor si bunicilor.”, Elena Pavel – fondator Sweeteria.

Problemele de sanatate incep atunci cand suntem foarte usor supraponderali, iar probabilitatea aparitiei problemelor creste pe masura devenim din ce in ce mai supraponderali.

Multe dintre aceste afectiuni provoaca suferinta pe termen lung. Vestea buna este ca supraponderalitatea si obezitatea pot fi prevenite in mare masura. Cheia succesului este realizarea unui echilibru energetic intre caloriile consumate, pe de o parte, si caloriile folosite, pe de alta parte. Pentru a atinge acest obiectiv, putem limita aportul de energie din grasimile totale si putem schimba consumul de grasimi de la grasimi saturate la grasimi nesaturate, putem creste consumul de fructe si legume, precum si de leguminoase, cereale integrale si nuci si limita aportul de zaharuri. La toate acestea se adauga desigur si cresterea nivelului de activitate fizica, pana la cel putin 30 de minute de activitate regulata, de intensitate moderata in majoritatea zilelor.

„Obezitatea morbida nu discrimineaza, ea ucide incet si sigur. Azi, un spectru de analize decent la un obez inseamna maine o denaturare accelerata pe toti markerii metabolici si cardiovasculari, pumni de pastile de control simptomatic si minus a zeci de ani din viata. Obezitatea morbida nu este o problema de „acceptare” a imaginii de sine si nu are legatura cu esteticul sau partea psihologica, este un cumul de factori, toti letali. De la rezistenta la insulina la prediabet si diabet tip 2 – denaturarea se intampla in doar cateva luni de zile. De la hiper-colesteremie si hiper-trigliceridemia la denaturarea ireversibila a sistemului cardiovascular sunt cativa ani (doi sau trei, nu zeci). Steatozele se transforma in insuficiente hepatice, pancreatice si renale. Si astfel ajungem la o expectativa de viata sub 60 de ani. Fiecare an petrecut in obezitatea morbida scurteaza semnificativ durata vietii si calitatea ei.

Suntem intr-o lume media unde nutritia „vinde”. Este la moda sa dai sfaturi despre slabit si sa promovezi online solutii generaliste tip panaceu universal din punct de vedere alimentar la epidemia de obezitate. De aici apare dezinformarea permanenta a omului de rand si un nou trend: „scurtatura” coborarii in greutate. De la apa cu lamaie la otetul pe stomacul gol, de la bicarbonat la ghimbir, de la infometare la diuretice si laxative, pacientul obez a intrat intr-o permanenta frenezie de schimbare a solutiilor magice pt a pierde in greutate fulminant de rapid. Fiecare solutie aplicata este o alta ne-reusita insa si treptat duce la abandonului in lupta cu kilogramele pentru ca speranta se pierde.
Realitatea este alta insa, una matematica, care implica rabdare, perseverenta, constanta si consecventa si se face printr-o singura metoda: EDUCATIE NUTRITIONALA CORECTA! Toata alimentatia se masoara in energie (exprimata in kilocalorii) si se repartizeaza in 3 macro-nutrienti cu proprietati specifice: proteine 4kcal/gram, carbohidrati (sau glucide) 4kcal/gram si lipide (sau grasimi) 9kcal/gram. Un kilogram de tesut adipos contine energia stocata a 7700 kcal si literatura de specialitate nu ne permite sa cream un deficit caloric mai mare de 500kcal/zi. De aici este matematica pura si timp. Si fiecare persoana obeza are un raport personalizat de macro-nutrienti in baza istoricului medical, dietetic si a profilul social si psihologic.

Cheia in lupta cu obezitatea este SUSTENABILITATEA

Fara ea, fie pierdem lupta din start pe perioada de deficit caloric, fie revenind ne-educati la un stil de viata alimentar haotic ulterior efectul de recidiva ne aduce kilogramele inapoi. Aceasta educatie alimentara se face fie din surse reale de informatii, fie alaturi de un specialist in nutritie/dietetica cu studii specifice, nu generale.”, explica nutritionistul Ionut Ignat – specialist in nutritie clinica si tulburari alimentare.

Obezitatea nu este neaparat un dezechilibru permanent, dar poate avea un impact major atat asupra sanatatii fizice, cat si asupra sanatatii mentale. A lua masuri din timp pentru gestionarea obezitatii, poate reduce riscul complicatiilor. Putem gestiona greutatea facand schimbari in stilul de viata, prin alegeri corecte si sanatoase. Prevenirea obezitatii, incepand de la o varsta frageda si extinzandu-se pe parcursul intregii vieti, ar putea imbunatati considerabil sanatatea si reduce suferinta.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel