Sari la conținut

Calendar creștin ortodox. Ce sfinți importanți cinstim azi și care este rugăciunea zilei pentru protecție, sănătate și împlinirea dorințelor

Post
Sursa foto: doctorulzilei.ro
Dezlegare la ulei și vin

Calendar creștin ortodox. Ce sfinți importanți cinstim azi și care este rugăciunea zilei pentru protecție, sănătate și împlinirea dorințelor.

 

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc în fiecare an, în data de 12 noiembrie, pe Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, potrivit Calendarului Creștin Ortodox.

Potrivit Basilica.ro, Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, fac parte din grupa martirilor mărturisitori

pentru credința strămoșească în Transilvania, în perioada când aceasta se afla sub stăpânire habsburgică.

Cine au fost Sfinții Martiri Mărturisitori Năsăudeni

Sfântul Mucenic Atanasie Todoran s-a născut în Bichigiu, sat din ținutul transilvan al Năsăudului într-o familie de creștini ortodocși.

Un „ales al Lui Dumnezeu”, Sfântul Atanasie s-a născut înainte de anul 1663, în satul Bichigu, de pe Valea Sălăuței, județul Bistrița-Năsăud, într-o familie de țărani liberi.

A fost un luptător înnăscut pentru adevăr și dreptate. A îndurat multe suferințe, apărând pe cei asupriți și umiliți.

A avut dragostea față de credința strămoșească încă de mic, cu atât mai mult cu cât din familie făceau parte preoții Coșbuc din Hordou.

Datorită educației primite, a ajuns un om de frunte în comună, fiind jude și colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului și a Sălăutei.

Încă din tinerețe a făcut parte dintr-un regiment de apărare a Vienei, dar mânat de dragostea pentru neamul românesc și pentru că eliberarea îi tot era amânată, nemaisuportând, a dezertat și s-a întors în țară.

Din această cauză, Atanasie Todoran a fost urmărit, însă a găsit refugiu în Munții Țibleșului, în Maramureș și în Țara Chioarului.

Mai târziu, a ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungați, după cum atestă un fragment al documentului emis de domnitorul Mihai Racoviță, de unde se înțelege că îl eliberează din oaste pe

Atanasie – în vârstă de 74 de ani – după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan și că este ridicat la rang de răzeș, scrie ortodoxia tinerilor.ro.

La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirla”, era organizată sfințirea drapelelor de luptă și depunerea jurămintelor de către nouă companii ale Regimentului de graniță nou înființat.

Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena să urmărească și să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni și să le sfințească steagul.

Când militarii erau pregătiți pentru depunerea jurământului, în față a ieșit, călare, „moș Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, și le-a rostit grănicerilor o cuvântare.

Moarte în chinuri cumplite…

Printre altele, le spunea:  „De doi ani noi suntem grăniceri și carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi!- și apoi așa nu vom purta armele, ca sfânta credință să ne-o batjocorească! Jos armele!”.

Cuvintele înflăcărate ale bătrânului au dat roade. Soldații care urmau să depună jurământ de credință față de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos,în semn de protest și nesupunere, notează kanald.ro citând doxologia.ro.

La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovații să fie pedepsiți.

La 12 noiembrie 1763, pe același platou de la Slava a avut loc execuția celor găsiți vinovați de revolta din luna mai.

Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată,  „ pentru că i-a reținut pe oameni de la unire și de la înrolarea în statutul militar grăniceresc… ”  – după cum se arată în sentința de condamnare.

Împreună cu Atanasie au fost martirizați prin spânzurare,  „pentru aceeași vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra și Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulți dintre cei bătuți au murit sub lovituri.

Capetele celor martirizați au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăți din trupurile ciopârțite au fost așezate la răscruci de drumuri.

Primind moarte martirică, Atanasie și-a vărsat sângele pentru credința strămoșească și pentru drepturile românilor transilvăneni.

Rugăciunea către Sfântul Martir Atanasie Todoran, pentru protecție, sănătate și împlinirea dorințelor

Iată ce rugăciune este bine să rostim în această zi:

„O, Sfinte Martire Atanasie, cel ce te-ai învrednicit de darul sfinţeniei pe care Dumnezeu o pregăteşte aleşilor Săi din toate neamurile, ca dar pentru virtute;

cel ce pentru apărarea credinţei dreptmăritoare a neamului nostru ai primit răsplata muceniciei, îngenunchind în faţa icoanei tale, luminată de har şi dătătoare de nădejde, cu smerenie, evlavie şi întăriţi întru dragoste pentru jertfa ta cea bineplăcută lui Hristos, te rugăm:

Dă-ne în ceasul acesta putere, tărie şi răbdare, ca să putem birui toate uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, ca prin mijlocirea ta şi cu ajutorul lui Dumnezeu să zdrobim toate ispitele diavoleşti, poticnirile, neînţelegerile, ura, necazul, potrivniciile dintre noi şi fraţii noştri.

Dăruieşte Bisericii şi neamului tău pace şi linişte, ca să urmeze poruncilor lui Dumnezeu. Păzeşte credinţa noastră ortodoxă şi ne fereşte de silniciile celor rău-credincioşi.

Depărtează de la noi cearta şi tulburarea şi, prin rugăciunile tale cele sfinte, cere lui Hristos Dumnezeu să ne dea iertare de păcate.

Că El este Cel ce te-a chemat în lăcaşurile Sale şi pe El Îl preamărim întru toţi vecii: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Amin.”

Doamne, ajută!

Canonizarea Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în data de 22-24 octombrie 2007, cu ziua de pomenire la 12 noiembrie.

Acesta este motivul pentru care sărbătorim astăzi Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni.

 

 

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel