Sari la conținut

Slăbești mâncând orice aliment | Dr. Mihaela Bilic: 5 SECRETE de slăbit

medic nutriționist
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
dr. Bilic, despre o leguma cu multiple beneficii

Slăbești mâncând orice aliment. Dr. Mihaela Bilic: 5 secrete de slăbit. Medicul ne explică greșelile pe care le facem atunci când vrem să slăbim.

 

Să slăbești mâncând orice aliment pare un nonsens, dar iată că experții în nutriție ne asigură că este posibil. Totul este să ținem cont de anumite recomandări simple.

Potrivit medicului nutriționist Mihaela Bilic, putem mânca orice alimente fără să ne îngrășăm, dar trebuie să știm cum.

Doctorul a dat câteva recomandări clare și simple într-o postare pe pagina sa de socializare.

Secrete de slăbit

”Secrete de slăbit. Se spune că nu suntem niciodată suficient de slabi…sau de bogați. La finanțe nu mă pricep, însă am câteva recomandări pentru un slăbit eficient:

Atenție la cantitatea de carbohidrați din farfurie! Porția corectă de făinoase trebuie să fie cat palma, adică 1 felie de pâine sau 2-3 linguri de orez, paste, mămăligă, cartofi.

Asta la fiecare masă, dacă nu aveți probleme cu silueta. Când vreți să slăbiți eliminați făinoasele de la masa de seară, după ora 18 mâncați doar proteine (carne, pește, ouă) și multe legume.

Cât de importantă este consistența alimentelor

Consistența alimentelor influențează aportul caloric, zahărul se absoarbe mai ușor din lichide. Toate sucurile (fie ele și fresh), smoothie-urile și produsele pasate predispun la îngrășat.

Nu mai sunteți bebeluși, mestecați, nu beți cu paiul!

Glucoza se absoarbe mai repede când stomacul este gol, prin urmare evitați consumul de dulciuri sau produse făinoase la începutul mesei.

Începeți cu salată sau ciorbă ca aperitiv, iar la felul principal asociați carbohidrații de tip paste, orez sau cartofi cu carne și legume.

Cum influențează temperatura alimentelor dieta

Cât despre desert, ideal e să-l mâncați la sfârșitul mesei, cantitatea de zahăr absorbită va fi mai mică.

Temperatura la care este consumat un anumit preparat are impact asupra aportului de calorii. O parte din amidonul prezent în orez, paste sau cartofi se recristalizează prin răcire și nu mai poate fi absorbit din intestin.

Salata orientală, orezul de la Sushi și pastele reci îngrașă mai puțin.

Alegeți varianta integrală la cereale și produse făinoase, prezența fibrelor scade viteza de absorție a glucozei.

Pastele din grâu dur au indice glicemic mic, în schimb orezul are indice glicemic mare.

Pâinea integrală are indice glicemic 65, în timp ce pâinea albă și chiflele sar de 100. Concluzia?

Nu trebuie să eliminăm pâinea și făinoasele din viața noastră, ci doar să știm când și în ce cantitate să le consumăm!”, a mai scris medicul nutriționist, Mihaela Bilic, pe pagina sa de socializare.

Așadar, iată că putem mânca orice avem poftă, dar trebuie să ținem cont de câteva reguli de bază pentru a nu ne confrunta mai apoi cu multe kilograme în plus.

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel