Sari la conținut

Cancerul nu este o boală la care se poate aștepta mult timp. Prof. dr. Șerban Negru: „Studiile clinice sunt un domeniu în care toată lumea are de câștigat. E nevoie de o prioritizare”

Dezbaterea "Diagnosticul precoce si terapii inovatoare pentru pacientii cu cancer renal si urotelial", la Palatul Parlamentului, in Bucuresti, miercuri 11 mai 2022.

Cancerul nu este o boală la care se poate aștepta mult timp. Prof. dr. Șerban Negru: „Studiile clinice sunt un domeniu în care toată lumea are de câștigat. E nevoie de o prioritizare”.

Pandemia a fost o barieră în calea unei diagnosticări rapide a pacienților cu cancer. Accesul, atât în spitale, cât și în clinici, a fost dificil. Programările pentru biopsie și intervenții chirurgicale s-au făcut cu întârzieri.

„Tot ce s-a întâmplat în ultimii doi ani și jumătate a făcut ca multe lucruri să fie puse în stand-by. Ce trebuie să facem acum este să devenim pragmatici, să găsim soluții concrete. Este esențial să devenim concreți.

Putem vorbi mult despre ce a fost în ultimii ani, ce a făcut ministerul, dar nu acesta este scopul. Trebuie să vorbim tehnic, nu abstract și să vorbim mai degrabă despre rezultate”, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătății, în cadrul mesei rotunde „Diagnostic precoce și terapii inovatoare pentru pacienții cu cancer renal și uroterial”.

Cancerul nu este o boală la care se poate aștepta mult timp. Prof. dr. Șerban Negru: „Studiile clinice sunt un domeniu în care toată lumea are de câștigat”

Studiile clinice sunt un domeniu în care toată lumea are de câștigat: pacienții – primesc medicație mai bună pentru că ajung la medicație care ajunge să fie standard peste câțiva ani, medicii – câștigă în mod cinstit niște bani suplimentari prin faptul că desfășoară acele studii clinice și statul pentru că impozitează aceste venituri și pe de altă parte nu cheltuiește medicație foarte scumpă, ci primește medicație gratuită în cadrul studiului și companiile farma câștigă pentru că își promovează medicamentele și dezvoltă molecule noi.

Toată lumea câștigă. Singurul blocaj imens care se întâmplă este aprobarea acestor studii. Or, cancerul nu este o boală la care se poate aștepta mult timp. E o boală progresivă, continuă și trebuie să facem ceva. Nu am putea oare să facem o prioritizare a acestor studii oncologice în așa fel încât să primească o aprobare accelerată în România și să nu mai așteptăm un an de zile din momentul în care aplică aceste companii până când încep să funcționeze?

Sunt foarte multe situații în care nu mai vin studii în România tocmai din cauza că știu că au perioadă de înrolare mai mică decât perioada medie de aprobare de la noi. Sunt lucruri care se pot face în interval de săptămâni sau luni”, a declarat și prof. dr. Șerban Negru, medic primar Oncologie Medicală, vicepreședintele Comisiei de Oncologie din Ministerul Sănătății.

Accesul întârziat la noile tratamente, pe anul 2021, este unul istoric

Răzvan Mihai Prisada, noul președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDM), a declarat, la rândul său, că „pe partea de acces la terapii noi, pe situația concretă a cancerului renal și urotelial, în anul 2020, am avut 2 molecule în evaluare care au fost finalizate. Între timp, au și protocol în 2021. De fapt, este o includere necondiționată și o actualizare a protocolului”.

Răzvan Prisada a precizat că accesul întârziat  la noile tratamente, pe anul 2021, depășește 800 de zile.

„În 2021, au fost depuse trei dosare de evaluare și am încercat să le aducem pe cele trei în termenul legal. Adică am încercat să aducem o decizie finală, un raport de evaluare sub 180 de zile pe cât posibil să scădem acest termen. În acest moment, în ceea ce privește cele 3 molecule, sunt două decizii de includere condiționată și una de includere necondiționată, chiar din aprilie. Niciuna dintre ele nu are încă protocol terapeutic.

Aici aș insista puțin. Știm cu toții că accesul întârziat la noile tratamente, cel puțin la nivelul anului 2021, este într-o întârziere istorică și depășește într-o medie 800 de zile, ceea ce este de neconceput pentru pacienții noștri.

Este nevoie de un efort comun pentru că aceste depășiri –  sunt de fapt o sumă de depășiri de termene, unele care sunt în curtea agenției și aici am încercat să acționăm cât de repede încât deciziile și rapoartele de evaluare să fie sub 180 de zile sau chiar un pic mai jos, dar după acest punct, raport – includerea în HG720 și apoi redactarea protocoalelor terapeutice sunt pași care încă sunt destul de întârziați și aici trebuie să ne punem cu toții la masă și să vedem cum putem aduce cele 800 și ceva de zile către un termen mult mai rezonabil de acces real al pacienților la tratament”, a concluzionat președintele ANMDM.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel