Sari la conținut

Cancerul pulmonar. Medic român: Există medicații inovatoare deja accesibile la noi în țară

noduli pulmonari
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Cât de repede cresc nodulii pulmonari benini

Mircea Dediu, medic primar oncologie, a oferit câteva informații despre cancerul pulmonar și spune că există medicații inovatoare deja accesibile la noi în țară.

În cadrul dezbaterii ”Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare”, organizată de DCMediaGroup, medicul a declarat că ”nu numai pentru cancerul pulmonar, dar și pentru alte localizări, există medicații inovatoare deja accesibile și la noi în țară”, adăugând:

”În cancerul pulmonar, în mod particular, sunt două direcții, două aspecte de mare impact și deopotrivă inovatoare, respectiv tratamentele țintite asupra unor mutații și imunoterapia.

Pentru a putea să dai curs unor asemenea demersuri terapeutice, prima etapă, cea mai importantă, este – sigur, stabilirea diagnosticului de certitudine- dar aparte și identificarea a ceea ce numim ”biomarker predictiv”, tocmai acele modificări moleculare, care creează premizele unui beneficiu terapeutic consistent atât în privința terapiilor molecular țintite, cât și-n privința imunoterapiei.”

Aduc un beneficiu foarte consistent atât în rată de răspuns, cât și-n termeni de supraviețuire

”Înainte de a decide în legătură cu terapia respectivei tumori, obligatoriu ai de clarificat, pentru cancerul pulmonar, dacă este variantă cu celulă mică sau variantă cu celulă mare, care, la rândul ei, necesită o diviziune în legătură cu două aspecte cu impact asupra tipului de chimioterapie.” a explicat medicul, precizând că ”se face o evaluare a eventualelor mutații (în cazul variantei cu celula mare n.r.) care pot să beneficieze de tratamente specifice, molecular țintite, care aduc un beneficiu foarte consistent atât în rată de răspuns, cât și-n termeni de supraviețuire, cu efecte secundare mult mai puțin frecvente și mai puțin consistente dacă este să ne referim la ceea ce știam înainte, chimioterapia”.

Vorbind despre imunoterapie, medicul primar oncolog a spus că ”este un capitol nou în arsenalul terapeutic al cancerului pulmonar, care s-a implementat inițial în linia a doua, deci după un tratament chimioterapic standard, dar, în momentul actual, este un standard de primă linie, fiind administrat medicamentul fie singur, fie complementar cu chimioterapia”.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel