Sari la conținut

Când deodorantele vă dezamăgesc. Soluții la îndemână pentru transpirația excesivă

Hiperhidroza sau transpiraţia excesivă este o problemă care afectează peste 5% din populaţie, la nivel mondial. Deşi nu este periculoasă, este stânjenitoare şi scade calitatea vieţii.

În plus, umezeala permanentă a pielii favorizează apariţia negilor şi infecţiile cu fungi, mai ales în zona tălpilor.

Transpiraţia patologică apare de regulă după vârsta de 13 ani şi se manifestă cu precădere în zona axilei, palmelor şi tălpilor.

Este consecinţa unei activităţi intense a glandelor sudoripare, ale cărei cauze nu se cunosc încă. În aceste cazuri, glandele sudoripare sunt normale ca mărime şi formă, ceea ce îi detremină pe specialişti să o pună pe seama semnalelor transmise de creier. Deşi nu este cauzată de anxietate, poate fi exacerbată în condiţii de stres”, explică Mihaela Leventer, medic dermatolog.

Persoanele care suferă de hiperhidroză transpiră atât la căldură, cât şi la frig, cu precădere în timpul zilei, când activitatea fizică este crescută.

Câteva ingrediente naturale îi pot salva de toate aceste neplăceri.

Mierea, spre exemplu, poate fi adăugată în apa de baie călduță, acționând ca un agent antibacterian, care păstrează mirosul plăcut.

Și sucul de roșii se poate pune în apa de baie. Pentru un efect de durată, se va sta în cadă 15 minute.

Oțetul de mere, aplicat la subraț, va elimina de asemenea miresmele nedorite, echilibrând pH-ul pielii.

Un pahar de suc din iarba de grâu băut dimineața pe stomacul gol previne transpirația, datorită clorofilei, un pigment de culoare verde.

Pachețelele cu praful de copt neutralizează mirosurile corporale dacă se tamponează cu ele zona subrațului.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel