Sari la conținut

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică cum

avertizare de calatorie

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică cum se poate face acest lucru și cam cât ar costa. Oare pentru români asta ar reprezenta o variantă fiabilă?

 

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Trei pași pe care trebuie să-i faci

 

Prețul unei case în Franța sau Italia poate fi un chilipir, dar urmați acești 3 pași înainte de a vă muta în străinătate spune un american mutat în Europa.

Ceea ce a început ca un proiect distractiv pentru americanul Tommy Sikes s-a transformat o parte importantă a vieții și afacerii sale. Sikes a început să se gândească la următorul capitol al vieții sale pentru el și soția sa, adică  la posibilitatea de a-și petrece cel puțin o parte din anii de pensie în Europa.

„Aveam acest cuib gol care se profila. Iubim Italia și Franța și am început să ne gândim: „Care este următorul pas?””, a povestit el pentru CNBC. „Cum putem transforma acest vis în realitate?”, a continuat Sikes.

 

Românii s-ar putea muta în Italia sau Franța la pensie. Totul poate porni de la un vis

 

Sikes a început să caute proprietăți în Italia și Franța, concentrându-se pe locații ieftine, departe de orașele mari, unde el și soția sa ar putea să-și desfășoare hobby-uri precum drumețiile în aer liber și caiac.

Când a început să se intereseze despre proprietăți disponibile, Sikes, planificator financiar certificat, a găsit o nouă bază de clienți potențiali care erau încântați de perspectiva de a deține proprietăți în străinătate, dar care nu știau cum să procedeze.

Acum, el are aproximativ 25.000 de urmăritori și abonați pe X, YouTube și printr-un buletin informativ săptămânal informează doritorii asupra properietăților disponibile.

El înțelege stilului de viață pe care oamenii și-l doresc când ies la pensie și de aceea sunt multe persoane care îl caută.

 

Există case cu un cost care începe de la 50.000 de dolari, cât costă un camion nou în America

 

„Am început să descopăr aceste proprietăți incredibile, care erau de vânzare în orașe și sate mai mici, pentru sume care încep de la 50.000 de dolari și ajung la 100.000 de dolari. Și am fost șocat, pentru că acesta este prețul unui camion nou aici, în Statele Unite”, spune el.

Totuși, Sikes are grijă să avertizeze abonații și clienții să nu cumpere o astfel de proprietate din capriciu, chiar dacă aceștia cred că își pot permite.

„Se pare că există un decalaj în acest tip de planificare – în special pentru americanii care trebuie să facă  o planificare financiară din timp pentru a se asigura că acest lucru este fezabil”, explică el.

 

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia. Trei pași pe care trebuie să-i urmezi

Iată trei pași pe care Sikes spune că trebuie să îi urmeze cei care vor să cumpere o proprietate în Italia sau Franța, și pe care trebuie să-i facă neapărat înainte.

 

1. Faceți un inventar financiar!

Sikes lucrează cu o mulțime de clienți care, ca și el, se gândesc cum ar putea arăta pensionarea pe alte tărâmuri. Pentru ei, viața în străinătate poate fi mai atractivă din punct de vedere financiar.

„Aș putea să fac un plan financiar simplu pentru cineva din SUA și să derulez același plan pentru un loc din Franța, iar costul vieții este literalmente cu 50% mai mic”, spune el. „Asta înseamnă că, pentru aceleași active și venituri planificate, ți-ai putea îmbunătăți stilul de viață sau poți să te pensionezi cu câțiva ani mai devreme”, spune Sikes.

Înainte de a începe o viață de vis undeva, la Marea Mediterană, va trebui să faci un bilanț total al situației financiare, spune Sikes.

„Vei avea nevoie de un inventar al bunurilor și al veniturilor tale. Care va fi securitatea socială și cât va fi pensia? Îți poți maximiza investițiile pentru veniturile din pensie? Acestea sunt genul de lucruri tradiționale”, spune el

„Franța și Italia au tratate fiscale cu SUA, așa că evitați dubla impozitare”, spune Sikes.

 

2. Pregătiți-vă pentru procesul cumpărării casei

Vestea bună pentru cei care doresc să obțină una dintre proprietățile pe care Sikes le găsește este că nu există restricții.

„Nu există restricții pentru americanii care cumpără proprietăți în Italia sau Franța”, spune Sikes. „Nu trebuie să fii cetățean al acelei țări. Nici măcar nu trebuie să fii rezident. Puteți cumpăra chiar de la distanță”, explică el.

Dar, adaugă el, va trebui să fiți dispuși să puneți deoparte suficienți bani pentru a plăti fără credit. În Franța și Italia, de exemplu, creditele ipotecare pentru cetățenii americani sunt rare, cu excepția cazului în care aceștia au locuit în țară și au stabilit o relație cu un creditor local.

Și chiar dacă sunteți dispus să faceți o ofertă în numerar, nu vă așteptați la un proces simplu.

”Oamenii trebuie să-și tempereze așteptările. De multe ori, trebuie să suni vânzătorul sau agentul. Am avut oameni care mi-au spus că au fost nevoiți să trimită un e-mail agentului de cinci ori în trei săptămâni și nu au primit niciun răspuns”, dezvăluie el.

Apoi, sfătuiește el, începeți să luați lecții de limba franceză sau italiană.

„Nu doar 10 minute pe zi într-o aplicație de pe telefon. Începeți să ascultați muzică și știri în franceză sau italiană”, recomandă Sikes.

 

3. Faceți un „test drive”

Chiar dacă crezi că ai găsit casa visurilor tale pe Riviera Franceză, viața acolo poate arăta foarte diferit de ceea ce-ți imaginezi.

„Oamenii se vor îndrăgosti de o proprietate, fără să-și dea seama că este într-un oraș cu un restaurant și fără baruri și că trebuie să ai o mașină, pentru că nu există transport public și trebuie să conduci o oră pentru a ajunge la un spital decent” spune Sikes. „Întotdeauna, dar întotdeauna, locul este mai important decât proprietatea în sine.”

De aceea, indiferent unde vă gândiți să cumpărați o proprietate, ar fi înțelept să o închiriați mai întâi pentru o perioadă.

Dacă găsești un loc în care ți-ar plăcea să locuiești, Sikes sugerează să angajezi mai întâi o persoană de acolo, pe care s-o împuternicești să facă unele lucruri, astfel încât să nu fii nevoit să cheltuiești mii de dolari zburând de la un capăt la altul al lumii pentru a te întâlni cu agenții imobiliari.

Poate că dacă Tommy Sikes ar fi ajuns și pe meleagurile noastre ar fi descoperit zone cu adevarat interesante pentru a locui la pensie,

Popescu Daniela

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel