sâmbătă, martie 21, 2026
6.1 C
București

Când va avea loc examenul de rezidențiat. Locurile au fost suplimentate!

Rezidențiat 2019. În sfârșit, există o dată oficială pentru susținerea examenului de rezidențiat. În plus, ministrul Sănătății a mai venit cu o veste bună.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat vineri că a semnat ordinul pentru examenul de rezidenţiat, cele 4.710 locuri urmând să fie suplimentate pentru medicii care obţin o medie corespunzătoare intrării în rezidenţiat.

„Astăzi am semnat ordinul de ministru pentru rezidenţiat şi drept urmare examenul de rezidenţiat a intrat în linie dreaptă. (…) A apărut o nouă prevedere, astfel încât numărul de locuri să fie egal cu numărul absolvenţilor. Am aprobat o cifră de şcolarizare de 4.710. (…) Avem în România 3.401 absolvenţi de medicină generală, numărul locurilor scoase la rezidenţiat pe medicină generală este 3.990. Totalul de 4.710 include şi zona de medicină dentară şi farmacie. Diferenţa este foarte mare între numărul absolvenţilor şi numărul locurilor la medicină dentară şi farmacie. Logica este foarte clară. Numărul posturilor pentru farmacişti în spitale este limitat. Absolventul de farmacie se adresează inclusiv zonei private. La fel, medicul dentist. (…) Această cifră – 4.710 – va fi suplimentată dacă la examenul de rezidenţiat se va obţine o medie corespunzătoare intrării în rezidenţiat”, a afirmat Pintea, vineri, într-o conferinţă de presă.

Examenul de rezidenţiat se va desfăşura în acest an pe 8 decembrie.

Joi, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

Legea permite ca examenul de rezidenţiat să se desfăşoare în acest an pe 8 decembrie, stabilind că, în 2019, cifra de şcolarizare este aprobată prin hotărâre a Guvernului.

Citeste si…

Conform actului normativ, această cifră va fi egală cu numărul absolvenţilor de medicină cu diplomă de licenţă. Ministerul Finanţelor Publice asigură resursele financiare necesare şcolarizării prin rezidenţiat la nivelul cifrelor de şcolarizare aprobate.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Ministrul Muncii, vești bune pentru seniori: „Am reușit să deblocăm niște sume de bani…”

Într-o intervenție exclusivă la România, Ministrul Muncii, Florin Manole,...

Mircea Badea nu consumă apă de 30 de ani. Ce băutură a ajuns să bea zilnic

Mircea Badea a surprins în urmă cu ceva timp...

Echinocțiu de primăvară. Află ce zodii au parte de începuturi puternice

Echinocțiu de primăvară. Pe 20 martie 2026, Soarele intră...

Cât timp îți ia să scazi colesterolul. Ghid clar de la cardiologi

Colesterolul LDL mărit poate trece neobservat. Se dezvoltă lent...

Prognoza meteo pe luna aprilie: Vremea se schimbă radical

Prognoza meteo pe luna aprilie! Administrația Națională de Meteorologie...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Schimbări majore la rezidențiat: Subiecte unice naționale și subdomenii distincte

Începând cu anul 2026, concursul de intrare la rezidențiat...

Admitere rezidențiat 2024. Tematica și bibliografia pentru concurs

Ministerul Sănătății organizează duminică, 17 noiembrie 2024, concurs național...

Eșec la examenul de rezidențiat. Care sunt opțiunile

Eșec la examenul de rezidențiat. Ministerul Sănătății a organizat...

Citește și