Sari la conținut

Caniculă în luna Mai. Vin temperaturile de 30 de grade! Anunțul momentului de la ANM

caniculă
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Prognoza meteo

Experții ANM au transmis mai multe coduri de avertizare de ploi, vijelii sau rafale de vânt, a căror valabilitate a expirat joi, 23 mai, la ora 10.00. Au fost precipitații abundente în anumite zone, cu importante cantități de apă. Totuși, directorul ANM, Elena Mateescu, vine cu vești bune pentru finalul săptămânii.

Potrivit acesteia, se va încălzi destul de tare, iar temperaturile vor fi în jur de 30 de grade. Se va simți, practic, că a sosit vara în România. Însă, chiar dacă vor veni zilele călduroase, cel puțin așa reiese din ultima prognoză a ANM, vor mai exista episoade de instabilitate termică.

”Din punct de vedere termic, o vreme în încălzire de la o zi la alta. Sfârșitul de săptămână este posibil să aducă primele valori de 30 de grade pentru luna mai din acest an.”, spune dorectorul ANM.

Prognoza meteo pentru săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024

Temperaturile maxime ale aerului vor fi peste mediile multianuale pentru jumătatea nordică a țării, urmând ca în rest să se situeze puțin sub cele normale pentru această perioadă.

Cantitățile de precipitații vor fi abundente în regiunile vestice și sud-vestice și vor fi deficitare în rest.

Previziuni meteo în săptămâna 27.05.2024 – 03.06.2024

Temperaturile maxime ale aerului se vor situa, în medie, în cea mai mare parte a teritoriului, în apropierea normelor climatologice ale perioadei, putând fi ușor mai ridicate în vest, nord și local în centru.

Cantitățile de precipitații vor fi slabe în cea mai mare parte a regiunilor, mai ales în zonele montane.

Vreme instabilă, joi 23 mai. Prognoza ANM modificată

„Vremea va fi instabilă și se va răci în jumătatea de vest a țării. Vor fi înnorări temporar accentuate și averse însoțite de descărcări electrice, iar pe alocuri se vor înregistra cantități importante de apă și, posibil, va cădea grindină, scrie sursa.

În celelalte regiuni, valorile termice se vor situa în general ușor peste cele caracteristice datei, cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe areale mai mici, cu o probabilitate mai mare în sud-est. Vântul va sufla slab și moderat, izolat cu intensificări de scurtă durată în timpul averselor”, arat prognoza meteo ANM.

Vremea va fi instabilă și în București joi, 23 mai. Conform prognozei modificate a celor de la ANM, cerul va fi acoperit de nori în Capitală, însă vor fi și averse și furtuni în cursul zilei.

Totodată, vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile maxime nu vor depăși 23 de grade Celsius. În schimb, pe timpul nopții, mercurul termometrelor va indica între 11 și 14 grade, potrivit ANM.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel