Sari la conținut

Caniculă și disconfort termic ridicat. Ce regiuni sunt sub alerta

Hidratare pe canicula
Credit foto: arhiva Doctorul Zilei
canicula

Caniculă și disconfort termic ridicat. Ziua, maximele vor ajunge la 39 de grade, iar noaptea minimele nu vor coborî sub 18 grade în zonele cu cod portocaliu. Meteorologii spun că va fi foarte cald toată săptămâna viitoare. Întreaga țară va fi luni sub avertizare cu cod galben și portocaliu de caniculă și de disconfort termic ridicat.

Mihai Huștiu, ANM: ”Începutul de săptămână va aduce un val de căldură în intensificare. Codul galben se extinde la nivelul întregii țări. Caniculă, așadar, și disconfort termic în toate zonele de câmpie și de podiș, iar pentru Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei – un cod portocaliu ce va viza temperaturi de 37-39 de grade. Cu alte cuvinte, un disconfort termic tot mai accentuat, iar acest val de căldură va persista toată săptămâna viitoare, în special în jumătatea de sud a teritoriului. Cu alte cuvinte, canicula se va menține, iar temperaturile nu vor coborî sub 35-37 de grade.”

Val de căldură extremă în emisfera nordică

Valuri de căldură extremă afectează în aceste zile întreaga emisferă nordică a planetei, unde temperaturile ajung să depăşească şi 50 de grade. A fost cea mai caldă lună iunie cunoscută de la începutul măsurătorilor şi, de asemenea, cea mai fierbinte primă săptămână a lunii iulie.

16  orașe din Italia au avut alertă roșie cu 36-37 de grade la Roma și Bologna și 47 de grade prognozate în Sardinia. La Milano se așteaptă 38 de grade marți, în Grecia, colina Acropolelor rămâne închisă între orele 11:30-17:30, sunt alerte de incendii de mai multe zile și maximele termice ajung la 41 de grade. În Spania se așteaptă un nou val de căldură, care va persista până miercuri, cu maxime de 42 de grade.

În centrul Germaniei au fost aproape 38 de grade, la Berlin 35; 33 au fost la Varșovia. În orașul Phoenix din statul american Arizona s-au înregistrat 47 de grade, în centrul și sudul Californiei temperaturile au oscilat între 41 și 45; în deșertul californian Valea Morții au fost 51 de grade și mâine se așteaptă 54.

În Canada au ars, anul acesta, 10 milioane de hectare de vegetație. Sunt peste 900 de focare de incendii active, iar 570 nu au putut fi deocamdată controlate.

Alertă de căldură extremă și în Asia. Au fost 47 de grade la Bagdad și 39 la Diyarbakır, în Turcia. Sunt așteptate 45 la Xi’an, în China, și 36 la Tokyo

Popescu Daniela

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel