Sari la conținut

Care este categoria profesională cea mai afectată de COVID-19? Nu, nu e vorba de medici

Categoria profesionala cea mai afectata de Covid-19

Care este categoria profesională cea mai afectată de COVID-19? Nu, nu e vorba de medici.

Asistentele medicale constituie categoria profesională cea mai afectată de impactul COVID. Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” din România spun că statistica este făcută cu ajutorul cifrelor privind numărul de decese și de infectări cu virusul SARS CoV-2.

„Numărul de decese, asemenea numărului de infectări, arată că asistentele medicale constituie categoria profesională cea mai afectată de impactul negativ al pandemiei COVID-19 din toți lucrătorii din sănătate”, se arată într-un comunicat al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România.
Și totuși, în ciuda riscurilor și a implicării exemplare, asistentele sunt ultimele la recunoașterea meritelor. Sindicaliștii susțin că problema în sine nu este dată de lipsa medaliilor sau a diplomelor. Aceștia spun că aceste premii ar reprezenta, de fapt, recunoașterea societății.
„Din păcate, deși sunt primele la asumarea riscurilor, au fost ultimele la recunoașterea meritelor. Doar două asistente medicale s-au aflat pe lista persoanelor decorate cu Ordinul, respectiv Medalia Meritul Sanitar.
Explicația bănuim că o constituie faptul că multe locuri erau ocupate deja de persoane care nu au nicio legătură cu sectorul sanitar (a se vedea lista cu toți cei decorați pentru a înțelege anomaliile pe care le trăim).
În mod paradoxal, numărul persoanelor descoperite cu merite sanitare dar care nu fac parte din sistemul sanitar este mult mai mare decât al specialiștilor din domeniul sanitar care au beneficiat de o formă de recunoaștere. De asemenea, pe listă nu au încăput nici unul dintre cei decedați la datorie.
Politicienii se dovedesc incapabili de o recunoaștere echitabilă a meritelor chiar și atunci când se află în campanie electorală.
Problema n-o constituie medaliile și diplomele, ci ceea ce ele ar trebui să simbolizeze: recunoașterea societății”, au mai spus reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară”din România.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel