sâmbătă, mai 2, 2026
12.5 C
București

Care sunt repercusiunile virusului Covid-19 asupra creierului?

O analiză amănunțită sugerează că tulburările din partea frontală a creierului sunt comune printre pacienții care manifestă simptome neurologice de Covid-19. Cum se prezintă aceste simptome și care sunt repercusiunile virusului Covid-19 asupra creierului?

Estimările variază, însă o publicare a MedicalNewsToday sugerează că aproximativ 15-25% dintre pacienții cu forme severe de Covid-19 prezintă simptome neurologice. Acestea includ dureri de cap, confuzie, delir, alterarea stării de conștiență, convulsii și accidente vasculare cerebrale. Cu toate acestea, care sunt repercusiunile virusului Covid-19 asupra activității normale a creierului?

Medicii recomandă pacienților cu simptome neurologice să urmeze o electroencefalogramă pentru a analiza activitatea cerebrală. Pentru a determina în ce mod virusul Covid-19 afectează creierul, cercetătorii de la Baylor College of Medicine din Houston și de la Universitatea din Pittsbutgh au analizat electroencefalogramele a 617 pacienți.

Citeste si…

Aproximativ o treime dintre rezultatele anormale au fost regăsite în partea frontală a creierului. ”Știm că virusul intră de cele mai multe ori prin fosele nazale, așa că pare să existe o legătură între acest punct de acces și partea frontală a creierului”, susține Zuli Haneef, medic la Baylor și coautor al studiului.

Cercetătorii atenționează că nu numai virusul poate fi cauza acestor schimbări. Efectele sistemice ale infecției, nivelul scăzut de oxigen și stopul cardiac pot influența rezultatele. Studiul a evidențiat încetinirea difuză a activității electrice cerebrale în tot creierul la aproximativ 70% dintre pacienți.

Citeste si…

Ceața cerebrală.

Anumiți pacienți care manifestă simptome chiar și după recuperare, formă numită ”Covid-19 pe termen îndelungat”, prezintă o afecțiune numită ”ceața cerebrală”. Este posibil ca virusul să îmbătrânească funcțiile creierului. Cu toate acestea, cercetătorii susțin că afecțiunea nu este de lungă durată. Totuși, descoperirile ridică semne de întrebare în privința inflenței virusului asupra creierului. ” Mulți pacienți cred că se vor infecta, se vor recupera și totul va reveni la normal. Totuși, descoperirile ne fac să credem că vor fi repercusiuni pe termen lung, ceva ce până acum am suspectat numai. Momentan, găsim dovezi pentru a confirma bănuielile noastre”, spune dr. Haneef.

Într-o perspectivă mai pozitivă, cercetătorii au descoperit că 56.8% dintre pacienți au prezentat îmbunătățiri după monitorizare și efectuarea unor noi electroencefalograme.

Andrada Lăcătuș
Andrada Lăcătușhttp://www.doctorulzilei.ro
Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

De ce chimioterapia schimbă gustul alimentelor și cum influențează nutriția pacienților cu cancer

Chimioterapia poate modifica gustul și mirosul alimentelor, ducând la...

Zodia care cedează psihic în luna mai. Avertismentul dur al Cameliei Pătrășcanu

Care este zodia predispusă la burnout masiv în mai...

Obiceiul simplu de dimineață care îți poate detoxifia ficatul și creierul

Consumul de stafide înmuiate în apă este un obicei...

Horoscop 2 mai. Zodia care dă lovitura financiară azi! Vești neașteptate de la Neti Sandu

Horoscop Neti Sandu 2 mai. Află cine primește bani, cine...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și