Sari la conținut

Carența de fier, cauze și efecte. De ce și la cine apare acest deficit

Fierul din organismul uman are numeroase funcții esențiale pentru sănătatea omului, precum transportul oxigenului prin corp, reglarea sistemului imunitar, producerea de energie necesară. Deficitul de fier este cea mai frecventă cauză a deficienței nutriționale din lume.

Deficitul de fier poate provoca anemie și întârzieri cognitive la copii. Anemia poate varia de la ușoară la severă și uneori necesită transfuzii de sânge.

Carența de fier este provocată de cele mai multe ori de un consum scăzut de alimente bogate în fier. Însă de vină poate să fie și consumul excesiv de cafea, dieta prea bogată în fosfor, sau digestia incompletă. Nu în ultimul rând exercițiile fizice prea grele, cele duse la extrem precum și transpirația elimină fierul din organism. De multe ori, pierderea excesivă de sânge duce la instalarea anemiei cu deficit de sânge.

Principalele simptomele ale carenței de fier sunt anemia, părul se rupe ușor, apar dificultăți de înghițire, tulburări digestive, amețeli, oboseală, paloare, stări de agitație, lipsa poftei de mâncare, dureri toracice.

În funcție de severitatea problemei medicul îți va prescrie tratament cu suplimente de fier sau îți va modifica dieta. Practic, va trebui să consumi cât mai multe alimente bogate în fier dar și să crești aportul de acid folic și vitamina C. Această vitamină are rolul de a ajuta organismul să absoarbă mai repede fierul.

Ficatul este organul care elimină fierul prin lichidul biliar, de aceea, pentru a evita carența de fier din organism este indicat să consumi alimente care conțin fier.

Iată ce alimente previn carența de fier:

  • Mai ales carnea de vită, însă poți mânca și carne de pui, de miel sau de curcan, acestea fiind surse bune de fier.
  • Crevetele, scoicile și stridiile conțin mult fier așa că le poți consuma cu încredere.
  • Fasolea este o sursă bună de fier dar conține și multe proteine.
  • Acesta conține fier dar vitamina C, altfel spus ajută organismul să absoarbă fierul din dieta ta.
  • Sucul de roșii este printre puținele sucuri care conțin fier.
  • Caisele uscate, piersicile, prunele conțin fier.
  • Nucile, alunele, fisticul, migdalele sunt și ele bogate în fier. De aceea, sunt o gustare ideală.
  • Semințele crude de dovleac fiind bogate în fier pot fi servite dimineață, la micul dejun.

De asemenea, este bine să consumi și fructe deoarece acestea sunt bogate în vitamina C care contribuie la buna absorbție a fierului din dieta ta.

Deficitul de fier și anemia nu înseamnă același lucru 

De multe ori cei doi termeni sunt utilizați ca și cum înseamnă același lucru, dar nu este adevărat și nici corect. Cei doi termeni reprezintă afecțiuni diferite care sunt tratate și diagnosticate diferit. De exemplu, carența de fier dacă nu este tratată corect duce la apariția anemiei feriprive. Iar, medicii spun că anemia feriprivă este provocată de scăderea nivelului de hemoglobină din sânge. Pe de altă parte, deficitul de fier apare atunci când în organism există un nivel scăzut de feritină serică. În plus, anemia este de mai multe tipuri: anemie aplastică, anemie pernicioasă (cauzată de carența de fier) etc.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel