Sari la conținut

Care sunt cele mai comune cauze ale ORBIRII și ale afecțiunilor oculare? Cum ne protejăm ochii

Cele mai importante lucruri de care să ții cont pentru o vedere sănătoasă. Ziua Mondială a Vederii: Peste 75% din problemele cu ochii pot fi evitate sau tratate. Ce ne sfătuiește Oftalmologul despre cum să ne protejăm ochii

Peste tot în lume, conform Organizației Mondiale de Sănătate, un număr de aproximativ 253 de milioane de oameni suferă de orbire sau au deficiențe grave sau moderate de vedere. Vestea bună: mai mult de 75% din bolile sau afecțiunile oculare pot fi evitate sau tratate.

Pentru a atrage atenția asupra înțelegerii acestei statistici, sărbătorim Ziua Mondială a Vederii, an de an, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie. Evenimentul pune în lumină importanța vederii și cum o putem proteja, iar anul acesta, are loc pe 11 octombrie, sub tema „Îngrijirea ochilor pretutindeni” („Eye Care Everywhere”).

Ziua Mondială a Vederii face parte din programul VISION 2020, inițiat de OMS (Organizația Mondială a Sănătății) și AIPO (Agenția Internațională pentru Prevenirea Orbirii) și este o mișcare globală care are ca scop combaterea fenomenului de orbire prin reducerea de până la 25% a afecțiunilor de vedere evitabile până în anul 2019.

Ca să aflăm mai multe, am stat de vorbă cu medicul specialist oftalmolog Dr. Cristina Ciucă, de la Optica Medicală Videt.ro, care ne-a oferit informații despre statistici importante la nivel mondial despre vedere, care sunt cele mai comune cauze ale afecțiunilor oculare și ale orbirii, dar și ce măsuri putem lua pentru a le evita și a ne proteja ochii.

Statistici importante despre vedere la nivel global

Iată care sunt cele mai importante statistici la nivel mondial despre vedere, conform ultimelor date OMS:

  • 253 de milioane de oameni au probleme oculare, dintre care 36 milioane suferă de orbire, iar 217 milioane au afecțiuni severe sau moderate ale vederii la distanță (miopia)
  • Dintre cei 253 de milioane, 124 milioane de oameni prezintă erori de refracție (miopia, hipermetropia, astigmatismul) necorectate, iar 65 de milioane se confruntă cu cataracta
  • Peste 75% din problemele de vedere pot fi evitate sau tratate
  • 1 miliard de oameni suferă de afecțiuni de vedere la apropiere – doar din cauza faptului că nu au acces la o pereche de ochelari de vedere
  • 89% din oamenii cu deficiențe de vedere trăiesc în țări cu o economie scăzută sau medie
  • Femeile sunt mai predispuse la probleme de vedere, având în vedere că 55% din persoanele care se confruntă cu afecțiuni sau boli oculare sunt femei

Numărul celor care suferă de deficiențe de vedere din cauza bolilor oculare infecțioase, cum este trachomul sau oncocercoza, s-a redus considerabil în ultimii 20 ani, datorită acțiunilor eficiente demarate de OMS.

Care sunt cele mai comune cauze ale afecțiunilor oculare și ale orbirii?

Cataracta și viciile de refracție necorectate provoacă aproape 75% din toate cazurile de deficiență a vederii la depărtare.

„La nivel mondial, cataracta continuă să rămână în vârful listei cauzelor de orbire, iar viciile de refracție necorectate sunt principală cauză a tulburărilor moderate sau severe de vedere la distanță”, ne dezvăluie dr. Cristina Ciucă.

Topul cauzelor de probleme de vedere și de orbire la nivel global:

1.Erorile de refracție necorectate – afectează percepția obiectelor la apropiere și la distanță. Cele mai întâlnite vicii de refracție sunt miopia, hipermetropia, astigmatismul și prezbiopia.

Viciile de refracție pot fi corectate prin purtarea de dioptrii corespunzătoare fiecărei afecțiuni în parte.

2.Cataracta – provoacă vederea în ceață sau sensibilitate la lumină puternică. Este întâlnită cel mai des la persoanele cu vârstă de peste 50 de ani, dar se poate dezvolta și la cele mai tinere.

Pentru vindecarea cataractei este recomandată intervenția chirurgicală. Netratată, în timp, poate duce la complicații grave sau chiar la pierderea totală a vederii.

3.Glaucomul –  îngustează câmpul vizual și afectează treptat vederea, până la orbire, în cazul în care nu este tratat.

Glaucomul nu poate fi vindecat, ci doar încetinit prin tratamentul cu picături sau laser. În cazurile de glaucom agresiv, aceste metode nu funcționează, așa că medicul poate apela la o intervenție chirurgicală.

4.Degenerescența maculară legată de vârstă – duce la încețoșarea vederii, precum și la percepția greșită a culorilor și detaliilor. Această afecțiune este principala cauză de scădere a vederii la cei cu vârstă de peste 50 de ani.

Cel mai recomandat tratament în cazul degenerescenței maculare legate de vârstă este intervenția cu laser.

5.Opacitatea corneei – afectează vederea prin modificarea transparenței corneei. Bolile care pot fi asociate cu opacitatea corneei sunt cheratita, sindromul ochiului uscat, ulcerul corneei etc.

În funcție de bolile cu care este asociată, opacitatea corneei poate fi tratată cu medicamente sau cu ajutorul operației.

6.Retinopatia diabetică – este o complicație a diabetului zaharat care afectează retina, reducând astfel vederea.

Modul prin care poate fi tratată retinopatia diabetică este, de regulă, prin intervenție chirurgicală cu laser.

Ce măsuri putem lua pentru a preveni afecțiunile oculare?

Mai mult de 75% din bolile sau deficiențele oculare pot fi evitate sau tratate. Dr. Cristina Ciucă ne recomandă câțiva pași esențiali pentru a ne proteja vederea și a evita astfel orice fel de afecțiuni ale vederii:

  • Mergi regulat la controale oftalmologice. Diagnosticul corect și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru a preveni problemele de vedere.

„Controalele oftalmologice la un medic de specialitate pot detecta cu exactitate simptome ale diferitelor boli, pe care un pacient s-ar putea să nu le observe. Chiar dacă ai impresia că acuitatea ta vizuală nu prezintă schimbări sau nu observi nici un simptom care crezi că ți-ar putea afecta vederea, este important să mergi preventiv la un control oftalmologic de rutină, măcar o dată la doi ani”, explică dr. Cristina Ciucă.

  • Află istoricul problemelor oculare din familie – s-ar putea să le moștenești. Majoritatea problemelor de vedere sunt moștenite, așa că află cazurile de deficiențe sau boli oculare ale familiei. Ca să fii sigur că nu le moștenești, mergi la un consult oftalmologic.
  • Include zilnic în alimentație antioxidanți, Omega 3 și redu zahărul. Pentru a-ți păstra ochii sănătoși, este recomandat să ai o alimentație bogată în antioxidanți, care se găsesc în morcovi, spanac sau roșii, dar trebuie să consumi și acizi grași Omega 3, întâlniți în somon, ton, cât și în semințele de in, dovleac sau nuci. Pe lângă dietă, și exercițiile regulate te ajută să-ți menții nivelul normal de zahăr din sânge, reducând astfel riscul de retinopatie diabetică.
  • Poartă ochelari de soare cu protecție UV. De fiecare dată când ieși afară, indiferent de sezon, poartă ochelari de soare cu protecție UV, pentru a-ți proteja ochii de razele ultraviolete UVA și UVB, dăunătoare pentru ochi.
  • Odihnește-ți ochii timp de 20 de secunde la fiecare 20 de minute în fața ecranului. Dacă lucrezi în fața unui ecran, trebuie să le oferi ochilor un moment de relaxare. Este recomandat ca la fiecare 20 de minute de lucru să iei o pauză de aproximativ 20 de secunde și să-ți muți privirea de pe ecran.
  • Poartă și îngrijește corect lentilele de contact. Dacă ai o problemă oculară și porți lentile de contact sau folosești lentile de contact colorate, ai grijă să respecți toate indicațiile cu privire la întreținere, utilizare, dar și la termenul de valabilitate.

De Ziua Mondială a Vederii optica medicală Videt oferă consultații oftalmologice gratuite, doar pe bază de înscriere online, în perioada 9-11 octombrie 2018.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel