Sari la conținut

Cauzele disfuncției erectile: simptomele timpurii și cum o poți preveni

cauzele disfuncției erectile

Disfuncția erectilă este reprezentată de incapacitatea frecventă de a menține erecția necesară care să permită desfășurarea unui contact intim. Aproximativ 1 din 3 bărbați cu vârsta de peste 40 de ani se confruntă cu această afecțiune. Cu toate acestea, care sunt cauzele disfuncției erectile, cum o poți preveni și în ce mod se poate trata?

Potrivit Healthline, această afecțiună nu este neobișnuită în rândul bărbaților, ci poate fi manifestată ocazional, în special în condiții de stres. Totuși, când această problemă devine frecventă și se întâmplă de mai multe luni poate fi vorba despre disfuncția erectilă. Cauzele disfuncției erectile nu sunt asociate numai cu libidoul, ci pot fi stimulate de alți factori externi, precum stresul și medicația. Iată cum să previi afecțiunea, recunoscându-i cauzele din timp, potrivit WebMD.

Depresie

Creierul este, de obicei, o zonă erogenă neglijată. Dorința începe să se producă întâi în imaginația bărbatului, iar mai apoi stimulează organele reproductive. Depresia poate diminua semnificativ libidoul și poate cauza disfuncție erectilă. De asemenea, medicația utilizată pentru a trata depresia afectează capacitatea bărbatului de a menține un contact intim.

Stres

Nu este ușor să ai dispoziția necesară pentru o astfel de acțiune atunci când ești copleșit de griji, zi de zi. Stresul poate cauza multe probleme de sănătate, inclusiv incapacitatea de a menține un contact intim.

Greutatea corporală

Kilogramele în plus pot afecta modul în care corpul tău funcționează, însă nu numai prin diminuarea stimei de sine. Bărbații care suferă de obezitate au un nivel mai scăzut de testosteron, hormonul responsabil pentru dorința și menținerea actului. De asemenea, obezitatea este asociată cu tensiune arterială crescută și rigidizarea arterelor, aspecte ce pot contribui acestei afecțiuni.

Imaginea de sine

Atunci când nu îți place ceea ce vezi în oglindă, este ușor să presupui că nici partenera ta nu va fi mulțumită. O imagine de sine negativă te poate face să te îngrijorezi nu numai asupra fizicului tău, ci și despre performanța în dormitor. Această frică te poate face atât de îngrijorat încât vei renunța la această dorință.

Cum poți rezolva problemele?

Poate fi neplăcut să vorbești cu medicul tău despre aceste lucruri, însă este cea mai bună metodă prin care poți aborda afecțiunea. Un specialist poate semnala cauzele, făcând modificările necesare pentru ajusta problema și stilul de viață.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel