Categories: Ştiri sănătate

Ce băutură alcoolică previne atroza?

Consumul de bere ar crește riscul de gonartroză (artroza genunchiului) și de coxartroză (de șold), în timp ce vinul, dimpotrivă, ar avea un efect protector – arată un studiu realizat de cercetătorii britanici pe 3.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 45 și 86 de ani.

Două treimi din acestea aveau artroză a șoldului sau a genunchiului, cu simptome evidente și semne radiologice clare, în timp ce celelalte erau sănătoase, relatează marți passionsante.be. Cercetătorii le-au pus întrebări participanților cu privire la consumul de alcool — bere și vin — între 21 și 50 de ani.

Rezultatele au arătat că, spre deosebire de participanții la studiu care nu consumau niciodată alcool, cei care consumau 20 de beri sau mai multe pe săptămână se expuneau — în medie — unui risc de două ori mai mare de a suferi de gonartroză sau de coxartroză (riscul suplimentar, foarte modest totuși, s-a observat de la un consum săptămânal de opt beri). Dimpotrivă, cei care beau între patru și șase pahare de vin pe săptămână (ca unic aport de alcool) prezentau un risc de artroză a genunchiului redus la jumătate față de cei care nu consumau vin (influența vinului asupra artrozei șoldului nu este semnificativă).

Sunt date statistice și „nu se dă nicio explicație fiziologică. În interpretarea acestor observații se impune prudență”, susține dr. Roseline Peluchon de la Journal International de Médecine. Autorii avansează ipoteza creșterii producerii de acid uric la consumatorii de bere, care favorizează artroza. Se pare că nu este valabilă ideea volumului abdominal (și greutății suplimentare suportate de articulații), în condițiile în care această relație persistă indiferent de indicele de masă corporală (IMC), de circumferința taliei și a bazinului.

Este însă important de știut că oamenii pot suferi de gonartroză și de coxartroză chiar dacă nu sunt consumatori de bere, dar că aceia care au tendința de a bea prea mult trebuie să se mai abțină. Un pahar de vin pe zi, în schimb, nu este deloc o idee proastă, rezumă passionsante.be.

Recent Posts

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…

9 ore ago

Cele mai cunoscute remedii biblice și bolile pe care le tratează. 11 leacuri vindecătoare

Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…

9 ore ago

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea. Căpuşele…

10 ore ago

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică cum

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică…

10 ore ago

Ce este sentimentul de EUFORIE pe care unii oameni îl experimentează înaintea morții. Explicațiile oamenilor de știință

Sentimentul de EUFORIE dinaintea morții. Deși majoritatea oamenilor experimentează un val copleșitor de frică înainte…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian