luni, aprilie 27, 2026
17.5 C
București

Ce efect au suplimentele de omega 3 în cazul persoanelor cu risc cardiac ridicat

Suplimentele alimentare de ulei de peşte, bogat în omega 3, nu au niciun efect în cazul persoanelor cu risc cardiovascular ridicat care primesc deja un tratament medicamentos, conform concluziilor unui vast studiu realizat în Italia.

,,Pe un grup ţintă de pacienţi cu multiple riscuri cardiovasculare (diabet, hipertensiune arterială, colesterol ridicat, tabagism şi obezitate), consumul cotidian de suplimente de omega 3 nu reduce rata mortalităţii”, susţin autorii studiului publicat în ultimul număr al revistei New England Journal of Medicine (NEJM).

Citeste si…

O serie de teste clinice precedente susţineau că aceste suplimente pot diminua riscurile cardiovasculare la subiecţii care suferă de insuficienţă cardiacă şi care au avut deja un infarct. Însă suplimentele de ulei de peşte nu au niciun efect preventiv împotriva fibrilaţiei auriculare, o tulburare frecventă a ritmului cardiac, conform rezultatelor unui mare experiment clinic realizat în 2010.

La 12 ani după începerea acestui studiu, atât în cazul participanţilor care au primit omega 3 cât şi a celor care au primit placebo, rata mortalităţii din cauza afecţiunilor cardiovasculare era de aproximativ 12%.

La 12 ani după începerea acestui studiu, rata mortalităţii din cauza accidentelor vasculare cerebrale sau de infarct între cele două grupuri era de aproape 12%.

Citeste si…

Virgil Munteanu
Virgil Munteanuhttp://www.doctorulzilei.ro
Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evzmonden.ro.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Meseria din România unde femeile sunt mai bine plătite decât bărbații

Deși diferențele salariale favorizează, în general, bărbații, există un...

Peste 53.000 de cazuri de infecții respiratorii în România. Date oficiale INSP

Numărul infecțiilor respiratorii a crescut puternic în România, potrivit...

Prețul pentru 6 nopți de tratament la Căciulata. Cât plătesc doi adulți în mai 2026

Prețul pentru 6 nopți de tratament la Căciulata. Stațiunea Căciulata...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ce suplimente naturale chiar sunt de ajutor la menopauză pentru bufeuri, insomnie și nervozitate

Bufeurile, transpirațiile nocturne, somnul fragmentat și iritabilitatea fac parte...

Ulei de pește vs. Omega-3: care este mai eficient?

Deși sunt adesea confundate, omega-3 și uleiul de pește...

Citește și