Sari la conținut

Ce i-a cerut o pacientă în stare critică la ATI medicului Isadora Zaharescu? Acesteia nu i-a venit să creadă: „Nu m-am simțit mai neputincioasă vreodată”

O pacientă în stare critică la ATI, în cadrul Spitalului Witting din București, a avut o solicitare aparent neobișnuită la medicul de gardă Isadora Zăhărescu. Medicul Isadora Zăhărescu s-a declarat uimită, dar și plăcut surprinsă de solicitarea pacientei: administrarea vaccinului anti-COVID.

Medicul Isadora Zăhărescu: Nu m-am simțit mai neputincioasă vreodată

„În timp ce încercam să optimizez ventilația non-invazivă la o pacientă cu morbidități – vreau să specific că era imunodeprimată de acasă, pentru că primea tratament imunosupresor și care nu s-a vaccinat – și are o formă severă de COVID, chiar critică, am întrebat-o în timp ce încercam să-i pun o mască adaptată fizionomiei ei – mă durea că nu putea respira, pentru fiecare moleculă de oxigen luptă un organism întreg – dacă a apucat să-și facă măcar prima doză. Doamna s-a uitat la mine, a pus mâna pe mâna mea, m-a oprit și s-a uitat în ochii mei și mi-a spus: «Vaccinați-mă acum!» Nu m-am simțit mai neputincioasă vreodată. Probabil că mă vor urmări multă vreme privirea doamnei și neputința mea”, a spus dr. Isadora Zaharescu într-un interviu pentru Digi24.

Pacienta este în vârstă de 67 de ani cu comorbidități asociate și tratament imunosupresor pentru o boală autoimună.

„Nu te poți vaccina atunci când faci boala. Putem să alegem să nu ne vaccinăm, dar când alegem asta, poate avem obligația morală măcar să nu ne infectăm și să păstrăm niște reguli. Populația trebuie să știe că atunci când alege să nu se vaccineze poate să se situeze în procentul de 5% din cei care ajung în ATI. Încă nu știm cum își alege acest virus victimele”, a mai spus medicul.

Doamna doctor Isadora Zăhărescu a declarat că pacienta va putea să beneficieze de vaccinul anti-covid după ce își va reveni din situația actuală.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: