Sari la conținut

Adevăratele minuni se petrec în subconştientul nostru. Instrumentul miraculos care îți poate schimba viața

Subconștientul nostru este artizanul minunilor din viața noastră, pe care le așteptăm cu ardoare. Majoritatea dintre noi am auzit de la alţii că trebuie să ne împărţim viaţa în mai multe etape, să urmăm mai mulţi paşi astfel încât să ajungem să ne împlinim visele.

În acelaşi timp, vedem oameni – bogaţi material sau spiritual – care sfidează aceste cutume şi cu toate acestea au mare succes.

În opinia profesoarei de yoga Dana Ţupa, acest lucru se întâmplă deoarece cei din urmă au înţeles că viaţa noastră, visele noastre, obiectivele noastre sunt controlate aproape exclusiv de către gândirea subconştientă.

Am auzit despre astfel de legi nescrise în documentare precum “Secretul”, “Legea Rezonanţei”, “Apa” etc., toate au în comun acelaşi lucru: o lege simplă care spune că, acolo unde îţi îndrepţi mintea/atenţia, acolo se duce energia şi de acolo obţii rezultatele sau o forţă infinită a subconştientului care se “cuplează” la rezonanţa specifică a ceea ce ne dorim cu adevărat.

“În mare parte, viaţa noastră este ghidată pe pilot automat. Respirăm fără să trebuiască să ne amintim la acest lucru secundă de secundă, fără să ne numărăm respiraţiile. Mâncăm fiind atenţionaţi de tot felul de alarme din corpul nostru. Avem un sistem imunitar care lucrează pentru noi ca să ne ţină sănătoşi. Am fost creaţi în aşa fel încât corpul nostru să îndeplinească funcţiile vitale şi unele anexe iar noi să ne preocupăm de ţelurile mai înalte ale cunoaşterii, creaţiei etc.

Puţini au înţeles că acelaşi lucru putem face şi cu visele noastre, le putem programa în subconştientul nostru, iar succesul nostru să nu mai depindă de acţiuni conştiente, concrete, ci totul să depindă de atitudinea noastră, de felul în care ne-am programat subconştientul să se raporteze la lume, la viaţă, la relaţii etc”, declară profesoara de yoga Dana Țupa.

În acelaşi timp, cunoscuta profesoara de yoga afirmă că orice filosofie, într-un fel sau altul, promovează acest concept, deoarece atunci când mintea umană îşi găseşte limitele, majoritatea se abandonează cuiva, fie că vorbim de o conştiinţă superioară, de subconştient, de Univers, de Forţa Vieţii sau oricum am numi-o noi. Această stare de a lucra cu subconştientul, de a învăţa să te abandonezi lui se poate atinge prin diferite tehnici şi meditaţii yoga.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel