Sari la conținut

Ce să mănânci ca să nu-ți mai cadă părul și cum îl regenerezi

Căderea părului poate fi prevenită cu ajutorul alimentației. Care sunt alimentele cele mai recomandate

Căderea părului este o problemă des întâlnită. Lucrul acesta se întâmplă fie ca urmare a afecțiunilor autoimune, a diabetului, a deficitului de vitamine, a stresului sau a lipsei de somn.

Există totuși speranță! Cercetătorii ne arată că este posibil să ne îndesim iarăși podoaba capilară prin schimbări ale alimentației, așa cum este prezentat în cartea ”Mâncați pentru sănătate și vindecare”.

SOMON. Părul și unghiile au nevoie de proteine pentru creștere și sănătate. De asemenea, este nevoie de proteină pentru a se produce keratina, o componentă esențială a firului de păr.

Cele mai recomandate proteine sunt cele marine, somonul în special, datorită conținutului bogat în acizi grași și Omega 3.

Nuci și semințe. Unele dintre cele mai promițătoare cercetări privind împiedicarea căderii părului la femei a fost lansată în ianuarie 2015, în Jurnalul de Dermatologie Cosmetică. Subiecții din studiu au primit un supliment nutrițional conținând acizi grași omega-3 și omega-6 și antioxidanți, timp de 6 luni.

Rezultatele au fost pozitive în proporție covârșitoare: dupa 6 luni, 90% dintre subiecti au raportat o reducere a caderii parului, 86% au raportat o ameliorare a cresterii parului, iar 87% au raportat un fir mai gros.

Pentru a obține rezultate similare, mâncați nuci și semințe bogate în omega-3 și omega-6, cum ar fi nucile, semințele de in și uleiurile: de strugure, de floarea-soarelui și de susan.

Spanac. În urma unui studiu, s-a constatat că femeile cu deficit de vitamina D2 sunt mai predispuse la căderea părului.  De aceea, ele trebuie să adauge spanac în dietă, fiindcă este bogat în fier și vitamina C, care ajută la absorbția corectă a fierului. Serviți salată de spanac, cu ouă și ciuperci, pentru a vă asigura că nu vă va mai cădea părul.

Stridii. Sunt foarte recomandate, datorită conținutului bogat de zinc. S-a constatat că pacienții cu alopecie au un nivel scăzut de zinc. Potrivit Institutului Național de Sănătate, stridiile conțin mai mult zinc pe porție decât orice alt produs alimentar. Alte surse alimentare de zinc: nuci, spanac, ouă, semințe de floarea soarelui, mazăre verde, germeni de grâu, fulgi de ovăz și năut.

Algele. Un studiu recent a dezvăluit că suplimentele care conțin alge ajută la oprirea căderii părului. Nu doar că nu mai cade, dar devine și mai bogat, mai gros. Un alt beneficiu al consumului de alge este și faptul că te scapă de mătreață și alte probleme ale scalpului.

Miere. Folosită ca tratament local, a fost dovedit că mierea îmbunătățește vădit aspectul părului rar, după numai o lună. Ea trebuie aplicată ca mască de păr, o dată la 2 săptămâni, în proporție de 90% miere, 10% apă. Părul nu va mai cădea.

Uleiurile. Cele de dovleac, rozmarin și cocos vor fi o binecuvântare pentru scalp.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel