Ce să NU faci sub nicio formă în post? Sfatul unui preot celebru. „Puneți în planul doi mâncarea în postul acesta”

Cele mai mari tulburări le avem în posturi, mai ales atunci când nu iertăm, când păstrăm întunecată inima noastră. Nu există viață duhovnicească fără iertare!

Războiul iertării este cea mai mare și mai grea luptă pe care o dă omul.

Începând din casa sa, cu apropiații săi, până la serviciu, în trafic și până peste mări și țări. Nu este un lucru ușor, dar este temelia vieții noastre duhovnicești. Dacă nu trăiești în iertare față de semenii tăi, Dumnezeu nu poate picura Harul Său în inima ta oricât te-ai strădui!

Aud frecvent o vorbă tare grea: “Ăștia ar trebui împușcați!”; “Ăștia ar trebui executați!”. În fiecare dintre noi există un mic dictator. Omul este cea mai rea vietate a pământului, pentru că face rău altora pentru plăcerea sa, pentru distracție, pentru împlinirea egoului său.

Nu ca să se protejeze pe sine, ci ca sa se distreze. Citiți mărturiile gardienilor care păzeau deținuții din închisorile comuniste și veți vedea acolo răul în stare pură.

Când umanitatea a trăit fără Dumnezeu, a făcut numai dezastre, numai nenorociri în jur. Mii de oameni au pătimit, au murit, pentru că Dumnezeu nu a mai fost prezent în istoria omului.

De aceea, lupta noastră cea mare în acest Post este de a-L aduce pe Dumnezeu în istoria vieții noastre.

Fiecare dintre noi suntem Adam sau Eva-cei care au ieșit din Rai și cel pentru care Dumnezeu a îngăduit moartea, ca răutatea să nu fie fără sfârșit.

Dacă facem lucrul acesta, totul capătă sens, iar de nu, orice vorbire este de prisos. Temelia viețuirii noastre este a ierta pe aproapele nostru! Iisus nu pune bazele unei religii, el nu întemeiază o religie, ci el recuperează omul pierdut. Dumnezeu l-a creat pe om cu Milă și Iertare! Așa a fost Adam la început, plin de milă și iertare. Apoi s-a întunecat, s-a făcut o fiară…cum, de altfel, suntem fiecare dintre noi.

Să privim în inimile noastre și să vedem câte strâmtorări, asupriri, câți nervi s-au adunat acolo în ea și au pus o “placă de beton” care nu-L mai lasă pe Dumnezeu să pătrundă în ea, să o mângâie.

Și dacă vedeți că tristețea se lasă peste inima dumneavoastră, că viața nu mai are bucuria ei, că sensul nu se mai vede, e clar că inima suferă.

Dacă doriți să pășiți pe Calea aceasta, a viețuirii cu Dumnezeu, căutați în dumneavoastră puterea de a ierta. Aceasta este poate cea mai mare putere pe care Dumnezeu a dăruit-o omului. Este mai mare decât aceea de a nu te mânia.

Mânia este o neputință și de aceea nu vi-L Imaginați pe Dumnezeu mânios și pedepsitor. El nu este așa!

El este Iubire, după cum Apostolul Ioan L-a zugrăvit, iar Iubirea merge de mână cu Iertarea.

Nu poți să-i spui unui om “te iubesc!”, dacă nu ai puterea de a-l ierta din toată inima, din tot cugetul tău, de a-l prinde în adâncurile tale, cu toate neputințele și căderile lui. Harul lui Dumnezeu nu poate experimenta altfel viața noastră decât în limitele iertării.

Un om întunecat, care în fiecare clipă judecă nesfârșit, de la stânga la dreapta, pe oricine, este într-o suferință teribilă, el începe iadul încă de aici. Puneți în planul doi mâncarea în postul acesta. În prim-plan să fie străduința continuă de a nu judeca și de a elibera inima de toate lanțurile neiertării.

Trăiți în pacea iertării-“Pacea mea o dau vouă!”.

Iertați și veți vedea câtă bucurie va avea sufletul, cum va radia putere în jur.

Cât de pașnic și de frumos este să trăiești lângă un om iertător și cât de rău este să trăiești lângă un om cârcotaș: “N-ai făcut aia, n-ai făcut ailaltă! Nu ești așa cum vreau eu, nu ești bun de nimic, nimic nu faci bine!”.

Cât de rău este să stai lângă un om care te vânează de dimineață până seara!…și vânător, să știți, este fiecare dintre noi.