Sari la conținut

Ce scutiri de impozite au persoanele cu grad de handicap accentuat şi cum le pot obţine

deficit vitamina b12
Sursă foto: pixabay

În România, legea prevede scutiri de impozite pentru persoanele cu grad de handicap accentuat menite să le uşureze situaţia.

Conform ultimelor date făcute publice de autorităţi, în România ar exista aproape 900.000 de persoane încadrate în grad de handicap. Dintre acestea, aproape 800.000 de persoane sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav.

Aceste persoane beneficiază de anumite scutiri, în diferite domenii, scutiri care, de cele mai multe ori, se aplică şi însoţitorilor sau asistenţilor personali ai acestora.

Ce scutiri de impozite au persoanele cu grad de handicap accentuat

Printre scutirile de care beneficiază persoanele cu handicap se regăsesc scutirea de la plata impozitului pe propria casă sau de la plata impozitului pe veniturile realizate din pensii, salarii sau activităţi independente.

De asemenea, se pot acorda reduceri sau scutiri de la plata taxelor speciale instituite din Codul Fiscal, dar şi scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale.

Cum pot obţine scutirile

Ca de obicei, pentru a obţine scutirile respective, persoanele cu handicap şi însoţitorii sau asistenţii acestora trebuie să depună dosare cu diferite documente, în funcţie de scutirea vizată.

Trebuie depusă cerere pentru obţinerea scutirii de impozit, certificatul care să ateste încadrarea în grad de handicap sau invaliditate, copie după cartea de identitate, eventual copie după certificatul de căsătorie, copie după actul de proprietate pentru care se solicită scutirea, extras carte funciară, etc.

Alte beneficii pentru persoanele încadrate în grad de handicap accentuat

Persoanele cu handicap mediu, accentuat sau grav beneficiază şi de alte avantaje menite să le uşureze situaţia. În primul rând ne gândim la scutirile de care au parte în ceea ce priveşte transportul în comun.

Conform legislaţiei în vigoare, persoanele respective „beneficiază de decontarea integrală a abonamentelor pentru transport public şi, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele de transport fluvial, în limita a 12 călătorii dus-întors pe an”.

De asemenea, persoanele respective au scutiri de la plata tarifului de utilizare a autoturismului pe reţeaua de drumuri naţionale, pot beneficia de locuri gratuite de parcare, etc.

Drepturile persoanelor cu handicap accentuat

Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de drepturi precum ocrotirea sănătăţii, educaţie, formare profesională, adaptarea locului de muncă, reconversie profesională sau asistenţă socială.

De asemenea, persoanele cu handicap accentuat beneficiară şi de drepturi precum evaluare şi reevaluare prin examinare la domiciliu, în cazul persoanelor nedeplasabile, respectiv asistenţă juridică, la nevoie.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel