Sari la conținut

Ce spune Ștefan Bănică despre fotografia în care apare alături de Alexandra Măceșanu

Ștefan Bănică apare într-o poză alături de Alexandra Măceșanu, victima criminalului din Caracal, caz care a emoționat și a revoltat o țară întreagă.

Alexandra era o tânără cu foarte mult bun simț, educată și manierată. Iar în urmă cu trei ani, a participat la un concert în Alba Iulia, ocazie cu care a reușit să se fotografieze cu artistul Ștefan Bănică.

„Ce s-a întâmplat la Caracal e o tragedie de proporții”, spune artistul. „Sunt revoltat, ca majoritatea dintre voi, am un sentiment profund de indignare cu neputință și amărăciune că trăiesc într-o țară în care ura, hoția, prostia, corupția nu mai au nici o limită. Oare câte cazuri „Alexandra”, „Luiza”, „Colectiv” vor mai fi, ca să ne trezim și să schimbăm ceva real”, a mai scris Ștefan Bănică în mesajul său.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel