Sari la conținut

Ce sunt punctulețele negre de pe roșii? Puțini români știu că „așa apar cancerele”

rosii, mucegai
Sursă foto: Antena 3
Roșiile cu puncte negre ne pot pune sănătatea în pericol pe termen lung

Cu toții am văzut acele roșii cu puncte mici și negre pe ele. Însă puțini știm ce reprezintă acele puncte și cât de dăunătoare se pot dovedi pentru sănătate.

Alexandru Cîrîc, directorul Institutului Național de Cercetări Alimentare, a vorbit în cadrul podcastului iThink cu Iusti Fudulu, despre hrană și greșelile frecvente ce au loc în bucătărie.

Iar unul dintre subiectele abordate a fost mucegaiul. Mai exact, alimentele mucegăite. Acesta a explicat care sunt cele pe care le putem consuma în siguranță, dar și cele care pot duce, în cele din urmă, la cancer.

”Există anumite mucegaiuri nobile. Mucegaiurile nobile sunt Penicillium Camemberti, Penicillium Roqueforti”, Penicillinum specific salamurilor crude uscate. Teoretic sunt testate și nu generează compuși numiți micotoxine”, a explicat Alexandru Cîrîc.

Ce se întâmplă când consumăm produse mucegăite

”Pe de altă parte avem mucegaiuri precum Fusarium, Aspergillus, adică niște toxine generate, de aceea sunt mico, pentru că sunt generate de mucegaiuri.

Pâinea mucegăită poate fi mucegăită cu Fusarium și poate avea micotoxine. Este un risc major, pâinea este unul dintre produsele testate pentru microtoxine”, a mai spus directorul ICA.

La fel și în cazul legumelor și fructelor. Odată ce s-au alterat, de exemplu, sunt acele roșii care au niște punctișoare negre. Acelea sunt niște microorganisme care pot genera, în întregul produs, compuși care sunt toxici pentru organism.

Nu o să ne fie rău în momentul acela, pentru că acea toxicitate se manifestă prin acumulare. Dar mâncăm astăzi, mâncăm mâine, mâncăm poimâine și declanșăm anumite reacții în organism. Clădim ceva rău. Stimulăm anumite celule pe care noi nu ne-am dori să le avem, sau să se dezvolte. Și apar cancerele”, a mai explicat directorul Institutului Național de Cercetare Alimentară.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel