Sari la conținut

Cea mai ridicată temperatură la care rezistă organismul nostru. Când poate căldura să provoace decesul?

Deshidratare cauzată de caniculă
Credit foto: arhiva Doctorul Zilei
Băuturi care deshidratează

Experții în sănătate atrag atenția asupra temperaturilor ridicate și posibilelor efecte negative pe care acestea le pot avea asupra sănătății noastre. Persoanele vulnerabile, precum bătrânii, copiii și cei care suferă de anumite afecțiuni, sunt sfătuite să evite pe cât de mult posibil canicula.

Pe lângă simptomele și manifestările asociate temperaturilor ridicate, specialiștii susțin că viața noastră poate fi în pericol. În anumite cazuri, organismul nostru poate ceda, iar anumite temperaturi și valori ale umidității pot provoca decesul.

Când poate ceda organismul nostru din cauza căldurii?

La o anumită temperatură și o anumită valoare a umidității, oganismul uman nu își mai poate regla propria temperatură. Acest fenomen este numit „bulb umed”.

Potrivit Live Science, care citează un articol publicat în revista Science Advances, în 2020, dacă umiditatea este scăzută, dar temperatura este ridicată sau invers, condițiile nu se vor apropia de punctul în care corpul uman cedează, susține Colin Raymond, cercetători la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care studiază căldura extremă.

Cu toate acestea, atunci când atât umiditatea, cât și temperatura sunt foarte ridicate, corpul uman poate ceda. De exemplu, atunci când temperatura aerului este de 46,1 grade Celsius și umiditatea este de 30%, temperatura resimțită de corp este în jurul valorii de 30,5 de grade Celsius. Dar când temperatura aerului este de 38,9 grade Celsius și umiditatea este de 77%, temperatura percepută de organismul uman este de 35 de grade Celsius.

De ce contează umiditatea?

Atunci când umiditatea este ridicată, transpirația de pe corp se evaporă mai greu. Transpirația este procesul prin care organismul nostru se răcorește, prin evaporarea acesteia de pe suprafața pielii. Atunci când aceasta nu se mai poate evapora, organismul nostru nu se poate răcori, organismul este supraîncălzit și poate ceda.

Astfel, umiditatea este factorul care poate duce la deces, în această circumstanță. Specialiștii susțin că fenomenul de „bulb umed” nu trebuia să apară atât de devreme, însă, din cauza schimbărilor climatice rapide, anumite zone vor fi afectate de acesta.

Aceste condiții se întâlnesc cel mai des în Asia de Sud, Orientul Mijlociu și sud-vestul Americii de Nord.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: