Sari la conținut

Ce pot face pentru a avea o memorie mai bună cei trecuți de 50 de ani. Nu e nevoie de medicamente, ci doar de acest obicei zilnic

Memorie îmbunătățită. După vârsta de 50 de ani, memoria începe să devină mai lentă. De aceea, este nevoie de antrenament, ca în cazul mușchilor.

Așa cum facem sport pentru a nu ni se atrofia musculatura, trebuie să facem sport și cu mintea.

Persoanele cu vârste peste 50 de ani care dezleagă în mod frecvent cuvinte încrucişate şi jocuri numerice au funcţii cerebrale mai bune, potrivit unui studiu preluat de Press Association. Cercetarea a fost publicată în International Journal of Geriatric Psychiatry.

Cu cât adulţii peste 50 de ani rezolvă mai des jocuri de perspicacitate precum cuvinte încrucişate şi Sudoku, cu atât creierul lor funcţionează mai bine, este concluzia la care a ajuns studiul.

Memorie îmbunătățită. Un grup de cercetători de la Universitatea din Exeter şi King’s College din Londra au realizat un studiu la care au participat 19.000 de persoane completând un chestionar online.

Participanţilor la studiu li s-a solicitat să menţioneze cât de des dezleagă jocuri de cuvinte sau enigme numerice şi să răspundă la o serie de teste cognitive cu scopul de a măsura schimbări în funcţiile cerebrale.

Memorie îmbunătățită. Cu cât participanţii au rezolvat mai des jocuri enigmistice, cu atât aceştia au performat mai bine la testele de atenţie, logică şi memorie, au constatat oamenii de ştiinţă.

Analizând rezultatele evaluărilor, cercetătorii au calculat că, în cazul adulţilor care dezleagă cuvinte încrucişate, funcţiile cerebrale sunt echivalente cu cele ale unor persoane cu 10 ani mai tinere în cazul testelor gramaticale şi respectiv cu ce ale unor persoane cu opt ani mai tinere la testele care au măsurat memoria pe termen scurt, potrivit Agerpres.

„Cu oamenii rezolvă mai frecvent enigme precum rebus sau Sudoku, cu atât mai bună este performanţa lor la o serie de sarcini care evaluează memoria, atenţia şi logica”, a spus Anne Corbett, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Exeter, conducătoarea cercetării.

„Progresele sunt în special clare în ceea ce priveşte viteza şi precizia în realizarea sarcinilor.”

„În unele domenii, îmbunătăţirea a fost destul de spectaculoasă – în ceea ce priveşte capacitatea de rezolvare a problemelor, cei care rezolvă în mod regulat astfel de jocuri logice au îndeplinit testele la fel ca cei cu opt ani mai puţin, în comparaţie cu cei care nu dezleagă astfel de enigme”.

„Nu putem spune că dezlegarea unor astfel de jocuri de perspicacitate reduce în mod necesar riscul de demenţă pe parcursul vieţii, dar această cercetare vine în sprijinul unor descoperiri anterioare, care au arătat că dezlegarea frecventă de cuvinte încrucişate şi de jocuri numerice contribuie la menţinerea unei funcţii cerebrale mai bune pentru o perioadă mai îndelungată.”

Studiul a fost efectuat prin intermediul platformei online Protect, administrată de cele două universităţi, care permite cercetătorilor să desfăşoare studii ample fără a fi nevoie de muncă în laborator.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel