Cele mai eficiente remedii naturiste pentru arsurile la stomac

Remedii naturiste pentru arsurile la stomac. Arsurile la stomac sunt provocate de o tulburare stomacală numită reflux gastro-esofagian. Cantitatea de acid din stomac creşte atât de mult, încât ajunge să urce spre esofag, iar persoana afectată simte dureri în capul pieptului.

Respectând câteva reguli simple şi consumând anumite alimente veţi putea scăpa de aciditate şi de arsurile de stomac.

Remedii naturiste pentru arsurile la stomac. Busuioc

Una dintre cele mai bune soluţii împotriva acidităţii şi arsurilor de stomac este să mestecaţi busuioc după mese. Vă va ajuta să scăpaţi de dureri, de greaţă şi de gaze.

Hrişcă

Hrişca este bună pentru a domoli aceste arsuri dacă o folosim în felul următor: fulgii de hrişcă se prăjesc până capătă culoarea maroniu închis, apoi se ia, la nevoie, câte un vârf de cuţit din acest praf.

Remedii naturiste pentru arsurile la stomac. Rozmarin

Un alt remediu are la bază rozmarinul sălbatic. Se prepară o infuzie obişnuită, dintr-o lingură cu plantă la o cană cu apă clocotită, şi se bea în reprize, câte o lingură la câteva ore, de patru-cinci ori pe zi.

Zeamă de cartofi

Pentru a calma arsurile se mai recomandă şi zeama de cartof. Stoarcem un cartof crud la storcător şi bem zeama sau putem, de asemenea, să mestecăm bine câteva feliuţe de cartof crud. Este şi un remediu pentru ulcer, dar şi un pansament pentru stomacul sănătos.

Remedii naturiste pentru arsurile la stomac. Argilă

Se prepară zilnic apă de argilă în felul următor: două linguriţe cu argilă se pun într-un pahar cu apă, se amestecă bine şi se bea dimineaţa pe stomacul gol.

Tărâţe

Apa de tărâţe este şi ea de ajutor, dar aceasta se prepară altfel: se pun câteva liguri cu tărâţe într-un borcan şi se lasă de seara până dimineaţa, când se strecoară şi se bea înainte de masă. Această apă ajută la echilibrarea mediului acid din stomac şi este de folos organismului, în general, fiind plină de vitamine din complexul B. Purifică şi detoxifică, curăţă tenul şi ajută rinichii să lucreze bine.

De evitat:

Persoana care suferă de arsuri la stomac trebuie să se protejeze şi să nu facă abuz de cafea şi de condimente. De asemenea, usturoiul, ceapa, ardeiul iute, piperul irită stomacul sensibil şi pot accentua problemele, ajungându-se de la gastrită la ulcer.

Nu mâncaţi fructe cu un conţinut ridicat de pectine, cum ar fi merele. Dacă totuşi poftiţi la un măr, aveţi grijă să-l curăţaţi de coajă înainte de a-l consuma. Mestecaţi bine alimentele şi nu mâncaţi în grabă. De asemenea, nu lăsaţi pauze mari între mese. E de preferat ca într-o zi să aveţi trei mese principale şi două gustări, pentru ca stomacul să nu lucreze „în gol”. Beţi cel puţin opt pahare cu apă zilnic şi evitaţi cinele la ore târzii.

Recent Posts

Florin Piersic, operat de urgență! Ce a păţit actorul după un spectacol

Îndrăgitul actor Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce a susținut un spectacol…

13 minute ago

Senatul a adoptat proiectul de aprobare a OUG privind excepţiile de la „taxa pe boală”

Senatul a adoptat proiectul pentru aprobarea OUG 34/2024 care prevede scutirea de la plata contribuţiilor…

44 de minute ago

Miracolul care i-a salvat viaţa unui ambulanţier, după un AVC făcut în timpul unei misiuni de salvare

Un bărbat, şofer pe ambulanţă, a suferit un atac cerebral în timp ce se îndrepta…

o oră ago

Informaţii medicale în sistem digitalizat despre Spitalul Judeţean Bistrița

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a prezentat luni o aplicaţie pentru…

2 ore ago

PONTURI. Cum îți dai seama că este proaspătă carnea de miel

Carnea de miel proaspătă este un criteriu important mai ales în timpul pregătirilor culinare pentru…

2 ore ago

Recomandările ANPC pentru perioada de 1 Mai şi sărbătorile pascale

Comisarii ANPC au realizat un set de recomandări pentru perioada de 1 Mai şi de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului