Categories: Ştiri sănătate

Cercetătorii au dat verdictul: Bebeluşul este un partener REAL de conversaţie

Bebelușii încep să învețe cuvinte și să înțeleagă sensul acestora cu mult timp înainte de a începe să vorbească, potrivit cercetătorilor americani, care afirmă că au descoperit motivele aflate în spatele acestui proces cognitiv, relatează Reuters.

„E ceva deosebit de interesant, noi am descoperit dovezi ale faptului că pentru bebeluși, până și primele lor cuvinte nu reprezintă ‘cazuri’ izolate: chiar și cu un vocabular foarte mic, ei par să dețină o înțelegere a faptului că anumite cuvinte și concepte sunt mai ‘asemănătoare’ decât altele”, a declarat Elika Bergelson de la Universitatea Duke din Durham, Carolina de Nord.

„Deși încă mai au mult de învățat înainte de a demonstra un nivel de înțelegere asemănător copiilor și adulților, bebelușii ne prezintă o nouă perspectivă asupra felului în care acele cuvinte timpurii și concepte sunt organizate”, a adăugat cercetătoarea americană.

Învățarea cuvintelor necesită realizarea unor conexiuni între vorbire și lumea din jur și o înțelegere a felului în care cuvintele se corelează între ele.

Echipa coordonată de Elika Bergelson a studiat mai mulți bebeluși în vârstă de șase luni, pentru a vedea dacă ei recunosc aceste conexiuni sau dacă recunosc doar cuvinte izolate, potrivit Agerpres.

Folosind tehnici de monitorizare a ochiului, cercetătorii americani au descoperit că bebelușii privesc considerabil mai mult spre fotografiile obiectelor numite („mașină” de exemplu) atunci când acestea făceau pereche cu obiecte neasociate lor (precum o imagine cu o mașină și o imagine a unei sticle cu suc) față de cazul în care obiectele erau însoțite de obiecte asociate (precum imaginea unei mașini și imaginea unui pieton).

Bebelușii, sugerează autorii studiului, „ar putea ști suficient despre înțelesul unui cuvânt pentru a-l spune separat de un referent neasociat, dar nu și de cel asociat. Poate că bebelușii știu că ‘mașina’ nu se referă la suc, dar nu știu dacă pietonul face parte din categoria cuvântului ‘mașină'”, a adăugat coordonatoarea cercetării.

Folosind înregistrări video, cercetătorii au observat de asemenea că bebelușii au învățat să recunoască mai bine diverse cuvinte atunci când puteau să vadă obiecte în momentul folosirii cuvintelor (de exemplu, atunci când li se spunea „uite lingura ta”, în timp ce lingura le era arătată).

Frecvența cu care un cuvânt este folosit în prezența unui obiect pare să aibă un impact mai mare asupra dezvoltării procesului de înțelegere a cuvintelor decât persoana care rostește acele cuvinte, potrivit unui studiu publicat pe 20 noiembrie în Proceedings of the National Academy of Sciences.

„Tratați-vă bebelușul ca pe un partener de conversație real. Chiar și bebelușii foarte mici ascultă și învață semnificația cuvintelor și despre lumea din jurul lor înainte să înceapă să vorbească, iar persoanele care au grijă de ei contribuie la acest proces”, a explicat Elika Bergelson.

Recent Posts

Cele mai puternice trei zodii din horoscop. Nimeni și nimic nu reușește să le înghenuncheze!

Cele mai puternice trei zodii din horoscop. Astrologia ne oferă o fereastră spre o înțelegere…

7 minute ago

Anunțul Ministrului Muncii pentru TOȚI pensionarii: Se întâmplă până la sfârșitul săptămânii viitoare

Anunțul Ministrului Muncii. Toţi pensionarii îşi vor primi banii înainte de Paşte. La rândul său,…

37 de minute ago

Grav bolnavă, Celine Dion speră la o minune: „Viața nu îți dă niciun răspuns”

Grav bolnavă, Celine Dion speră la o minune: „Viața nu îți dă niciun răspuns” Care…

o oră ago

Ce este terapia genică și cum funcționează

Terapia genică este o ramură revoluționară a medicinei care oferă promisiuni remarcabile în tratarea și…

2 ore ago

Rugăciune de Florii. Rostește-o duminică dimineața pentru bunăstare și noroc

Rugăciune de Florii. Creștinii ortodocși sărbătoresc pe 28 aprilie 2024, Duminica Floriilor sau Floriile, ziua…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian