Sari la conținut

Cinci afecțiuni grave care au ca simptom oboseala

Ai avut prea mult de lucru astăzi? Și ieri a fost la fel? Ai dormit numai șase ore pe noapte, iar cel mic este bolnav.

Ești stresată și de tine nu mai ai timp deloc? În aceste cazuri este absolut firesc să te simți obosită, să ai nevoie de odihnă pentru a-ți reveni. Însă, uneori în spatele oboselii se ascund boli grave la care nici nu te gândești.

De aceea, orice senzație de oboseală pe care nu o poți ameliora prin somn eficient, cu o dietă echilibrată și prin diminuarea nivelului de stres și care durează mai mult de două săptămâni trebuie atent investigată.

Iată ce afecțiuni produc oboseală:

O mulțime de afecțiuni au ca simptom oboseală, însă cele mai grave sunt: anemia feriprivă, depresia, neoplaziile, anumite infecții, diabetul zaharat, hipotiroidismul. De asemenea, marea majoritate a bolilor cronice au ca manifestare oboseala resimțită constant. Totodată, alte cauze ale oboselii sunt: sindromul de apnee în somn, afecțiunile hepatice, bolile renale cronice, insuficiența cardiacă congestivă, consumul exagerat de alcool, dar și reacțiile adverse ale unor medicamente.

Anemia feriprivă – este anemia determinată de lipsa fierului suficient în corpul uman. Este un tip de anemie des întâlnit în rândul femeilor, iar una dintre cauze este dieta neechilibrată, săracă în fier, dar și absorbția intestinală deficitară. Însă și ulcerul sau polipii, cancerul și hemoroizii pot să ducă la prezența acestui tip de anemie. Și femeile gravide au des anemie feriprivă, având de regulă nevoie de suplimente de fier. În cazul unei anemii feriprivă  simptomele sunt: oboseală permanentă, stare de slăbiciune musculară și iritabilitate, femeile sunt palide, părul și unghiile devin fragile. De asemenea, pot să apară amețeli și dureri de cap accentuate. Pentru a exclude posibilitatea acestei probleme medicale este indicat să-ți faci analize de sânge și ulterior medicul îți va spune cum se poate corecta acesta.

Depresia. Uneori, oboseala este singurul simptom al depresiei și cel mai vizibil pentru pacient. Printre simptomele depresiei regăsim: tristețe, anxietate, insomnie, lipsa bucuriei, disconfort fizic și psihic, pierderea interesului pentru lucruri care înainte îți făceau plăcere, pierderea poftei de mâncare, scăderea libidoului, diminuarea capacității de concentrare. Mergi la un psiholog și află dacă oboseală în cazul tău este determinată de o depresie.

Neoplaziile. Cele mai multe tipuri de cancer au ca simptom un grad mai mic sau mai mare de oboseală. Așa că mergi la medic și află cauza oboselii tale. Cu atât mai mult cu cât observi la tine și simptome precum pierderea poftei de mâncare, o scădere bruscă în greutate, adică alte simptome specifice în majoritatea tipurilor de cancer.

Infecțiile. Atât infecțiile virale cât și cele bacteriene sau fungice dau o stare de oboseală. De exemplu, oboseala este prezentă atât într-o răceală banală dar și în hepatita virală. Medicii atrag atenția că infecția cu virusurile hepatice B și C poate evolua ani de zile iar pacientul să nu știe de boală, iar singurul simptom poate să fie oboseală constantă.

Hipotiroidismul. Debutul bolii începe cu depresia apoi cu apariția oboselii, creșterea în greutate, intoleranță la frig, răgușeală.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel