Sari la conținut

Cinci ani de închisoare și amenzi uriașe pentru cei care vin din India. ”Familiile noastre mor acolo și nu le putem aduce acasă”

Guvernul Indiei
[Adnan Abidi/Reuters]
[Adnan Abidi/Reuters]

India este una din țările cele mai mai grav afectate de Covid. Astăzi a atins un nou record mondial în ceea ce privește numărul de infectări cu noul coronavirus, mai exact 401.993 de noi infecţii, în ultimele 24 de ore. 

În aceste condiții, Australia ia măsuri drastice pentru a preveni transmiterea virusului de la cei care vin din India. Australienii care se întorc acasă din India riscă amenzi de 37.000 de euro sau cinci ani de închisoare.

Este o măsură drastică menită să ţină coronavirusul departe și vine după ce doi jucători de cricket s-au întors prin Qatar, după ce toate zborurile directe au fost interzise la începutul săptămânii. Astfel că miile de cetăţeni australieni care se află în acestă perioadă în India, disperaţi să se întoarcă, vor rămâne practic blocaţi în ţara lovită de un dezastru epidemiologic.

Ministerul Sănătății a declarat că decizia a fost pronunțată „pe baza proporției persoanelor aflate în carantină care s-au infectat cu COVID-19 în India”, potrivit BBC.

”Familiile noastre mor literalmente în India”

„Guvernul nu ia cu ușurință astfel de decizii”, a spus ministrul Sănătății, Greg Hunt.

„Cu toate acestea, este esențial să protejăm integritatea sistemelor de sănătate publică și carantină din Australia, iar numărul cazurilor COVID-19 din facilitățile de carantină să fie redus la un nivel gestionabil”, a adăugat el.

Aceasta este prima dată când australienii vor fi incriminați pentru că s-au întors în țara lor, relatează presa australiană.

Un medic a declarat pentru ABC că decizia guvernului este disproporționată față de amenințarea reprezentată de cei care se întorc din India.

„Familiile noastre mor literalmente în India și nu avem absolut nicio modalitate de a le scoate de acolo. Acesta este un abandon”, a spus Vyom Sharmer, medic generalist.

Decizia vine în condițiile în care India a atins un nou record mondial de infectări, sâmbătă, cu peste 400.000 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel