Bolile de stomac apar în urma alimentaţiei nesănătoase, a stresului sau a neglijării unor afecţiuni vechi. Este important să recunoaşteţi primele semne ale bolii şi să mergeţi urgent la medic.
1. Gastrită
Durerea de stomac este uşoară şi apare imediat după masă ori în situaţii stresante. Alte simptome sunt greaţa şi vărsăturile, lipsa poftei de mâncare, indigestiea şi balonarea.
2. Ulcer
Durerea de stomac este intensă, de obicei ca o arsură. În ulcerul duodenal, apare la 1-3 ore după masă, iar în cel gastric este mai uşoară. „O agravare a unei gastrite netratate, ulcerul gastric are potenţial de cancerizare”, avertizează Cristian Doru Gavrilă, medic internist la Policlinica nr.2 din Brăila. Printre simptome se află: vărsături cu sânge, modificarea apetitului alimentar sau scăderea bruscă în greutate. Cele mai frecvente cauze sunt tutunul, alcoolul, stresul şi tratamentul cu analgezice.
3. Calculi biliari
Prezenţa acestora este semnalată prin durere ascuţită care porneşte din capul pieptului şi coboară spre partea dreaptă, sub coaste. Durerea se poate agrava după masă. Aceste formaţiuni apar ca urmare a unei diete bogate în grăsimi sau a disfuncţiei vezicii biliare.
4. Reflux gastroesofagian
În cazul acestei boli, apar dureri sau arsuri sub stern, care se amplifică după masă sau în poziţia culcat. Dacă refluxul apare doar de câteva ori pe an nu se impune tratament, altfel însă e important să fie fie tratat. Netratată, afecţiunea poate duce la o esofagită de reflux. „Acestă agresiune acidă se traduce prin alterarea epiteliului esofagian, care duce la apariţia de cicatrici care împiedică înaintarea mâcării prin esofag”, explică medicul.
5. Cancer de stomac
Durerea este de severitate variabilă, dar persistentă. Se agravează treptat şi devine chinuitoare, trece doar cu calmante, dar apoi reapare. „E o boală perfidă, care poate fi recunoscută abia în stadii avansate”, avertizează medicul. „Apare de obicei pe fond de gastrită cronică atrofică (n.r. agravare a gastritei netratate) şi în urma consumului de alimente conservate prin sărare, de condimente iuţi sau de afumături”.
Elena Oceanu
Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…
Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…
În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea. Căpuşele…
Horoscop rune 29 aprilie - 5 mai 2024. Mihai Voropchievici oferă cele mai așteptate previziuni…
Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică…
Sentimentul de EUFORIE dinaintea morții. Deși majoritatea oamenilor experimentează un val copleșitor de frică înainte…