Sari la conținut

Cine și când trebuie sa apeleze la un consult oftalmologic. Monica Pop: Această categorie de oameni are nevoie de consult oftalmologic OBLIGATORIU

Cine și când trebuie sa apeleze la un consult oftalmologic. Monica Pop: Această categorie de oameni are nevoie de consult oftalmologic OBLIGATORIU.

Din păcate, afecțiunile de vedere pot să apară în orice moment al vieții. Stabilirea unui dignostic corect și începerea unui tratament, pot îmbunătăți considerabil scăderea vederii

Informațiile despre simptomele care necesită un consult medical de specialitate și consultarea medicului care le poate gestiona corect sunt aspecte pe care oricine ar trebui sa le cunoască, pentru rezolvarea eficientă a bolilor care afectează organele vazului.

Cine și când trebuie sa apeleze la un consult oftalmologic

În acest context, medicul Monica Pop a oferit o serie de sfaturi oftalmologice pe care ar trebui să le urmeze orice persoană, indiferent de vârstă.

1. Consultul oftalmologic obligatoriu al copilului la naştere şi la vârsta de 3-4 ani în absența oricărui simptom (chiar dacă cel mic nu are absolut nimic!).

2. Consult oftalmologic pentru orice simptom legat de aspectul anatomic al ochilor (înroșiri, proeminente, umflături, pupilă albă, ochi mai exoftalmi-ieșiți un pic din orbite), poziția ochilor, lăcrimări, inegalitate pupilară) la orice pacient de orice vârsta (nou-născut, sugar, copil, adolescent, tânăr, adult, vârstnic).

3. Consult oftalmologic pentru orice tip de modificare a vederii, la orice vârsta apare.

4. Consult oftalmologic al descendenților (copii, nepoţi) sau rudelor de sânge (fraţi, veri) ai celor care au probleme oftalmologice (vicii de refracție, boli congenitale cum e cataracta, glaucomul, retinopatii de diferite tipuri, degenerescente ale corneei, malformații oculare de orice tip).

5. Consult oftalmologic obligatoriu al oricărui pacient diabetic. De reţinut un element foarte important şi anume că diabetul poate determina RETINOPATIE după aproximativ 10 ani de la DEBUTUL bolii diabetice şi NU de la DESCOPERIREA (diagnosticarea) diabetului”, a transmis Monica Pop.

Monica Pop: „Pacientii diabetici au nevoie de consult oftalmologic anual obligatoriu”

Medicul Monica Pop a dat exemplul unui tânăr care a venit la o consultație pentru scăderea vederii crezând că este necesar să poarte ochelari.

După examinare s-a descoperit că acesta avea retinopatie diabetică stadiul 1. Pacientul nu știa că avea de 10 ani diabet, iar scăderea vederii indica această afecțiune.

„De menționat că la noi în ţară rar se descoperă diabetul la debut, ci atunci când apar deja complicațiile (cardiace, renale, oculare etc.).

Am văzut un pacient în vârsta de 39 de ani care nu avea nici o simptomatologie generală şi nici diabet în familie. A venit pentru scăderea vederii, crezând că este necesar să poarte ochelari. La examinare, am descoperit RETINOPATIE DIABETICA stadiul 1, fără ca pacientul să știe că avea DIABET, deși îl avea de 10 ani.

Era un pacient tânăr, slab, sportiv (juca tenis), nu avea nici un fel de indiciu că ar putea avea diabet (nu avea sete, foame exagerate, nu slăbise, avea o culoare perfectă, o stare generală foarte bună, nu acuza absolut nimic în afara de scăderea moderată a vederii la ambii ochi survenită cu aproximativ 2 săptămâni).

Pacientii diabetici au nevoie de consult oftalmologic anual obligatoriu, în primii 4-5 ani de la debut, sau urgent în cazul în care constată scăderea cât de mică a vederii la unul sau ambii ochi, la 6 luni după 5 ani de evoluție şi din 3 în 3 luni la diabetici cu debut de 10 ani sau peste.

Este de reținut că vor face aproape sigur complicații, inclusiv oftalmologice, diabeticii care au valori cunoscute (peste limitele normale) ale glicemiei, sub tratament (care în acest caz trebuie suplimentat sau schimbat de către medicul diabetolog curant), a explicat medicul oftalmolog Monica Pop, potrivit Antena 3.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel