Sari la conținut

„Codul bunei neveste”: cum erau sfătuite româncele să-și țină bărbații fericiți, în urmă cu aproape 100 de ani. „Fii cât mai rar bolnavă!/Ascultă-l chiar dacă nu te interesează/Nu-l întreba dacă te iubește”

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Codul bunei neveste”: cum erau sfătuite femeile în urmă cu aproape 100 de ani să-și țină bărbații fericiți. „Fii cât mai rar bolnavă!/Ascultă-l chiar dacă nu te interesează/Nu-l întreba dacă te iubește”.

Poate par demodate, dar multe din regulile de care nevastele  trebuiau să ţină cont în 1934 ca să se asigure că bărbatului îi va sta gândul la familie îşi păstrează şi azi valabilitatea, după aproape 100 de ani.

Într-o ediţie din anul 1934 din almanahul românesc Calendarul „Lumea Ilustrată”, era publicat „Codul bunei neveste”, în care tinere neveste primeau informaţii şi sfaturi practice pentru a-și construi o viață de familie trainică.

Iată cîteva dintre aceste sfaturi care erau date doamnelor în urmă cu aproape 100 de ani:

Sfaturi pentru tinerele neveste
Sursa foto: Internet

„Codul bunei neveste”. Să nu mergi în târlici!

  • Dacă-ţi dai cu vre-o cremă pe obraz şi nas, să nu te vadă decât oglinda.
  • Mai toţi bărbaţii au o aversiune de neînvins împotriva ciorapilor cari nu sunt bine întinşi pe picior.
  • Nu făcea gargară în faţa lui !
  • Încă de dimineaţă,la cafeaua cu lapte,să te prezinţi bine, îngrijită, simţită. Bărbaţii au oroare de femeile nepieptănate.
  • Nu-i vorbi niciodată de pasta de dinţi şi de ras… sau, în orice caz, abia după prima ceaşcă de cafea.
  • Nu-ţi turbura niciodată soţul când se rade. Pentru bărbaţi rasul,îmbrăcatul şi celelalte analoage,constitue un act sacru,în decursul căruia nu-i place să-i pălăvrăgeşti. Chiar şi bărbaţii cei mai joviali sunt dimineaţa refractari vorbei.
  • Când îi se serveşte cafeaua,vezi să nu-i lipsească nimic,mai ales scrumiera s’o aibă cât mai la îndemână.
  • Nu-l turbura când îşi citeşte gazeta.
  • Deprinde-te să-l asculţi, când îţi povesteşte ceva, chiar dacă nu te interesează.
  • Nu-l sâcăi prea mult cu întrebări, fiindcă ori îţi va vorbi el singur, ori nu vrea să vorbească.
  • Cum i-ai prins obiceiurile şi dorinţele sale favorite,îndeplineşte-i-le,dar fără lux de vorbe.
Sfaturi pentru tinere neveste
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Prudenţă în… consumul de desmierdări

Editorii almanahului au ținut să scrie cu majuscule, de trei ori la rând, îndemnul „ÎNVAŢĂ SĂ GĂTEŞTI! ÎNVAŢĂ SĂ GĂTEŞTI! ÎNVAŢĂ SĂ GĂTEŞTI!“, îndrumare urmat, bineînțeles, de alte câteva sfaturi înțelepte adunate de la soţiile cu experienţă:

  • Nu-l sâcăi prea mult! Improvizează distracţii în casă, mai ales atunci când voi sunteţi singurii voştri mosafiri.
  • Dă-i, cel puţin, odată pe săptămână impresia că e burlac. Lasă-l să iasă singur şi nu-l întreba unde se duce. După aceea, el îţi va povesti singur.
  • Nu te indispune când găseşte câte un merit altei femei. Mai bine însemneaz’o pentru tine. De obicei, e privitor la ceva ce-ţi lipseşte ţie.
  • Fii cât mai rar bolnavă!
  • Fii drăguță cu el!
  • Nu-l întreba dacă te iubeşte.
  • Să nu vezi într’însul pe „bărbatul cel mai rău”, când eşti supărată.

„Codul bunei neveste”. Soții nu sunt gemeni siamezi!

  • Nu renunța niciodată la profesiunea ta, sau, cel puțin, păstrează-ți o ocupațiune secundară.
  • Femeia nu trebuie să meargă niciodată cu renunțarea până acolo ca să se dedice cu totul bărbatului și copiilor, căci va veni o zi când se va pomeni singură și nu trebuie să se creadă atunci o ființă de prisos.
  • În principiu, păstrează și în căsnicie secretul corespondenței.
  • Pentru orice bărbat adevărat, slujba deţine locul dintâi… iubirea e secundară. Pentru orice femeie adevărată, iubirea e locul dintâi… slujba (sau profesiunea) e secundară. În momentele grele, să te gândeşti întotdeauna la aceasta!
Sfaturi pentru tinerele neveste
Sursa foto: Internet

 Tratament inteligent este jumătate îmblânzire

  • Vorbeşte-i foarte rar de bani. Numai faptul că trebue să câştige bani îi umple destul capul, aşa că nu vrea să i se mai pomenească despre ei.
  • Dacă vrei să obţii ceva, apelează la mândria sau vanitatea sa. Vei recolta aproape întotdeauna succes.
  • Îngăduie bărbatului tău să aibă măcar o dată altă părere asupra unor chestiuni ce ţi se par fundamentale. Nu trebuie numaidecât să vezi într’aceasta un conflict casnic ireparabil.
  • Nu-i înjura rudele, fiindcă, de sigur, nici ale tale nu sunt mai bune.
  • Fii amabilă cu prietenii lui
  • Nu vorbi prea mult şi amănunţit de prietenii săi,dar nici să ascunzi existenţa lor.
  • Lasă-l să vorbească şi spune întotdeauna „da”… căci după aceea tot faci ce vrei tu.
  • Căsătoria nu e un abonament etern la dragoste.
Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel