Sari la conținut

Colegiul Medicilor, anunţ despre ancheta privind decesele suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală

Spitalul Sfantul-Pantelimon Bucuresti
Sursă foto: Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon
Ancheta finala la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti sugerează că se cere grăbirea anchetei privind decesele suspecte de la secţia ATI de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Capitală.

Forul profesional al medicilor aminteşte, în context, că trebuie respectaţi timpii prevăzuţi de reglementările legale pentru finalizarea şi prezentarea rezultatelor cercetării în acest caz.

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) s-a autosesizat şi a demarat o cercetare coordonată de Departamentul de Jurisdicţie Profesională cu privire la situaţia semnalată la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti în urma unor informaţii că, în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secţiei ATI ar fi decedat 17 de pacienţi printr-o administrare incorectă a unui medicament.

Cum decurge ancheta disciplinară

Ancheta disciplinară s-a declanşat în urma autosesizării Biroului Consiliului CMMB şi decizia de declanşare s-a transmis imediat Comisiei de Jurisdicţie Profesională.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Comisia de Jurisdicţie a solicitat documentele medicale de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”, precum şi punctul de vedere al medicilor implicaţi, într-un termen de 3 zile, termen care se încheie astăzi, vineri, 19 aprilie.

După administrarea tuturor probelor, Comisia de Jurisdicţie finalizează ancheta disciplinară prin referat al cazurilor şi trimite cele 17 dosare către Comisia de Disciplină a CMMB, în termen de 15 zile lucrătoare de la data şedinţei Comisiei de Jurisdicţie (termen prevăzut în Regulamentul privind desfăşurarea anchetei disciplinare).

În acest caz se va trimite imediat după finalizare. Preşedintele Comisiei de Disciplină repartizează prin rezoluţie dosarul către un complet format din 3 membri, iar completul de judecată stabileşte data audierii medicilor şi dacă mai sunt necesare alte probe”, a precizat vineri CMMB pe Facebook.

Potrivit sursei citate de Agerpres, convocarea medicilor se realizează cu cel puţin 7 zile înaintea datei la care urmează sa aibă loc şedinţa Comisiei de Disciplină (termen prevăzut în Regulamentul privind desfăşurarea anchetei disciplinare).

Decizia Comisiei de Disciplină poate fi contestată în 15 zile

CMMB afirmă că după audierea părţilor şi consultarea tuturor probelor existente la dosar, completul de judecată emite o decizie, cu una din următoarele soluţii:

* Respingerea plângerii şi stingerea acţiunii disciplinare, dacă fapta nu constituie abatere disciplinară;
* Admiterea plângerii şi aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de lege.

„Decizia Comisiei de Disciplină se comunică părţilor şi poate fi contestată, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Comisia Superioară de Disciplină. Dacă nu se formulează contestaţie, decizia rămâne definitivă”, arată sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, atât preşedintele CMMB, Cătălina Poiană, cât şi vicepreşedinte Lucian Negreanu au fost prezenţi la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” în primele zile ale anchetei, împreună cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel