Sari la conținut

Combustibil pentru imunitate. Alimente esențiale în această perioadă

sistem imunitar
Susa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Întarirea sistemului imunitar

Creșterea imunității rapid. “Esti ceea ce mananci” spune un vechi dicton, care isi gaseste din plin aplicabilitatea in societatea moderna. Mai mult decat atat, ar trebui sa ne amintim de el ori de cate ori suntem pusi in fata unor alegeri alimentare, deoarece felul in care ne simtim si in care aratam se afla in legatura directa cu ceea ce punem in farfurie.

Mancam pentru placerea gustului sau mancam pentru a ne hrani corpul si pentru a ne mentine sanatosi? Alimentele nu au doar rolul de a ne bucura papilele gustative, ci mai ales de a furniza organismului energia de care are nevoie. Iar o digestie buna vine la pachet cu extrem de multe beneficii, inclusiv in ceea ce priveste scaderea in greutate. Despre toate acestea povestim in articolul de azi.

Alimente care cresc imunitatea

De ce este atat de importanta digestia, cum ne ajuta in procesul de mentinere a sanatatii si, mai ales, sa fim suple, aflam de la Dan Bujor, master trainer masaj cu bambus si healthy life! Alimentele sanatoase sunt acelea care se digera usor, intr-un timp scurt, si care ne asigura atat aportul optim de vitamine si minerale, cat si o detoxifiere pe cale naturala. Prin eliminarea toxinelor din organism, digestia este accelerata, iar procesul de slabire incepe sa dea roade. Cu ce incepem? Foarte simplu: cu acele super-alimente care si-au dovedit efectele benefice in imbunatirea digestiei si care au un continut ridicat de fibre.

Merele

Un mar pe zi – nu degeaba zicala americanilor “An apple a day keeps the doctor away” a devenit atat de populara. Banalele mere contin foarte multe fibre si este important sa le consumam cu tot cu coaja, dupa ce desigur le-am spalat foarte bine, deoarece in aceasta se ascund intre 2 si 5 grame de fibre. In plus, merele contin si pectina care ajuta la eliminarea toxinelor prin excretie.

Bananele

Bananele – majoritatea curelor de slabire exclud bananele din lista de alimente permise, insa asa cum am povestit de nenumarate ori, conteaza mai mult cantitatea in care este consumat un produs, decat tipul acestuia. Sa inlocuim mesele principale cu cateva banane, crezand ca sunt fructe si nu ingrasa, este cat se poate de gresit, insa sa mancam o banana de dimensiune medie ca gustare (mai ales inainte de a face miscare), este cu totul altceva. Bananele au marele beneficiu de a neutraliza aciditatea provocata de sucurile gastrice si de a reduce iritabilitatea. Aceeasi pectina despre care aminteam ca se regaseste in mere, este continuta si in banana, fibra solubila fiind de ajutor atat in caz de constipatie, cat si in diaree.

Lămâile

Lamaile – tot la capitolul alimentele care echilibreaza nivelul de aciditate din stomac se inscriu si lamaile. In afara faptului ca furnizeaza organismului o cantitate importanta de vitamina C, care contribuie la imunitate, lamaile potenteaza alcalinitatea corpului, astfel incat procesul de eliminare a toxinelor din organism este mult mai eficient. Apa cu lamaie nu este asadar un moft, ci un real beneficiu pentru organism. Cu doua conditii insa: sa fie calduta si sa fie consumata de preferinta dimineata, pe stomacul gol.

Usturoiul

Usturoiul – are o reputatie castigata pe drept si nu exageram deloc daca il consideram un super-aliment bun la toate. Alicina, substanta continuta de usturoi, prezinta excelente proprietati antibiotice, contribuie la eliminarea toxinelor din ficat, si are un puternic efect antiinflamator, ajutand organismul sa lupte contra alergiilor. Chiar si o garnitura alcatuita din broccoli la abur – o optiune pe care poate nu o avem in vedere atunci cand ne gandim ce am manca bun, are parca alt gust daca ii adaugam putin usturoi, nu-i asa?

Iaurtul

Iaurtul – se numara printre alimentele care contine un numar impresionant de bacterii bune care ne ajuta sa digeram alimentele. Insa nu toate iaurturile au aceleasi proprietati. Cele recomandate de catre specialistii in nutritie contin culturi vii si active, aceasta mentiune trebuind sa se regaseasca si pe eticheta produselor. Daca unui iaurt natur de 125 sau de 150 de grame ii adaugam si 2 linguri de seminte de ovaz sau de in, am obtinut un mic-dejun satios, gustos si excelent pentru digestie si pentru silueta.

Ghimbirul

Ghimbirul – este dificil de consumat ca atare, insa integrat in alimentatie sub forma de condiment, se dovedeste a fi unul dintre cele mai bune remedii pentru durerile de stomac, problemele digestive sau flatulenta. Gratie proprietatilor sale antiinflamatorii, ghimbirul relaxeaza muschii stomacului si permite sistemului digestiv sa proceseze mai usor hrana, de unde si recomandarea sa in dietele de slabire – accelerand metabolismul este stimulata arderea grasimilor si eliminarea rapida a toxinelor din corp.

Prunele uscate

Prunele uscate – am putea spune ca reprezinta compromisul perfect intre un aliment benefic si o gustare dulce sanatoasa. Prunele uscate contin atat minerale cat si vitamine care ajuta in problemele legate de constipatie, au putine calorii – in jur de 80-90 kcal, si sunt perfecte pentru un snack – asta insemnand 4-5 prune uscate, ori de cate ori simtim nevoia de ceva dulce.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel